Recently in Note Category

Nu se poate trece peste ce ni s-a întâmplat, peste tragedia numită comunism, nu se poate şterge trecutul, lucruri oribile stau ascunse şi ies greu la iveală. Noi, copiii noştri, trebuie să ştim ce s-a întâmplat pentru ca atunci când alte simptome vor apărea, boala să poată fi recunoscută, să ştim ce ni se întâmplă, să putem reacţiona.
Oamenii judecând alţi oameni pe baza unei ideologii strâmbe, iată un lucru care nu trebuie să mai apară. Iată că brusc, noţiunile de libertate de gândire, de egalitate reală, profund umană, capătă azi brusc sens. Nici o fiinţă nu e mai presus de alta când vine vorba de drepturi fundamentale. Da, cei proşti, cei geniali, cei modeşti sau orgolioşi, cei retraşi sau agoreeni, buni sau răi, avem acelaşi aer de respirat, cel al libertăţii. Avem dreptul la opinie, la contradicţie, la polemică sau de ce nu, consens, şi nici o majoritate nu poate persecuta nici măcar un singur individ. Aşa e bine şi n-o spun eu, o spune istoria omenirii, plină de tirania asupra individului. Da, ce forţă copleşitoare şi dreaptă e masa, mulţimea de indivizi, gruparea, societatea în ansamblu, cu setul ei de reguli, dar ce uman şi frumos e individul, cu gândurile şi aspiraţiile lui. Pledez pentru individ, căci primordial noi, în cămările noastre ascunse, în celule sau în cutiile de beton, am făurit mai întâi lumi posibile, lumi frumoase, visând. Şi de la vis pleacă totul.

Citesc azi despre descoperirea unui roman confiscat de securitate, aflat acum în arhivele CNSAS. Roman scris de Dinu Pillat. Ce destin chinuitor, dar frumos, ca mulţimea de vise a unui om să treacă peste sistemul opresiv, în timp, şi să iasă la lumină. Am privit poza omului şi pozele celor inculpaţi în proces (Noica, Steinhardt, Pillat...) şi am realizat cât de frumoşi erau acei oameni şi cât de urât era sistemul... Nu se poate trece, nu se poate şterge...

Câteva lucruri pe care le încerc, chestii de bun simţ, zic eu. Par mizilicuri, dar anunţă transformări mai ample, de conştiinţă civică.

Urcând în casa scărilor la bloc, nu mai apăs automat pe întrerupătorul de lumină dacă văd că scările primesc destulă lumină de afară. Până nu demult, daca era chiar şi foarte puţin întuneric, aprindeam lumina şi se consuma stupid şi degeaba energie.

Facând curăţenie în maşină găsesc un ambalaj de gumă de mestecat de la Mircică. Din reflex, o iau şi îi fac vânt afară. Mi-au trebuit câteva secunde să îmi dau seama că nu e frumos. Am ieşit, am pus-o în buzunar cu promisiunea să o arunc la un coş de gunoi. De altfel, la o zi după, termin de mestecat o gumă şi, obicei prost, ştiu, o arunc din gură cu boltă şi cu bombeul pantofului îi trag un şut măreţ. Nici nu apucă să cadă că mă ruşinez şi mă reped să o culeg şi o împachetez în... ambalajul folosit din buzunar, al lui Mircică, recuperat deunăzi. Acum ambele vor sfârşi la coş...

De la ultimul plin de rezervor, de acum câteva zile, mi-am propus să abandonez stilul nevrotic şi consumator de benzină în şofat. Aşadar, de câteva zile circul normal, civilizat, şi culmea, calculatorul de bord arată un cosum super-decent pentru oraş. Başca lipsa de nervi şi sudălmi. Aici trebuie să arunc în joc şi nişte justificări: se circulă la noi extraordinar de urât. Mi-e şi mai evident de când m-am calmat. Dacă te uiţi în jur peisajul auto e oribil: faruri aprinse în spatele tău, depăşiri nevrotice, claxoane, înjurături, priviri urâte care spun tot, degete, ameninţări... Contrastul e fantastic!

Lipsa unui dialog civilizat în societate e groaznică. Deunăzi, opresc într-o parcare şi aştept ca cineva de la mine din maşină să coboare. Din faţă, o maşină claxonează în draci şi nu ştiu de ce, are loc suficient să treacă pe lângă mine, nu-l blochez. După ce pasagerul meu coboară, maşina din faţă trage lângă mine, geamul lui coboară, îmi cobor şi eu geamul... un individ cu spume la gură ţipă nevrozat: stinge mă farurile că mă orbeşti, când te opreşti stingi luminile, nu le laşi aprinse şi dă-i, şi urlă, şi spume, apoi demaraj în trombă, nevrotic... Rămân pe gânduri, Mircică pare şocat în spate, e o clipă din acelea care te lasă paf, iar eu nu ştiu cum să-i explic că societatea noastră suferă de nervi şi cum să o abordezi.


 
 


 


 

Aeroportul, am văzut-o cam peste tot pe unde am zburat în Europa, e mai mult decât o simplă facilitate prin care tranzitează pasageri sau mărfuri spre şi dinspre alte puncte globale. Un aeroport e un organ pulsând de vitalitate, un plămân care prin respiraţie sănătoasă însufleţeşte zona pe care o deserveşte, o sanguinizează, fluidizează procese prin decoagulare, produce infuzie de organisme străine aici şi exală organisme băştinaşe dincolo. Catalizează minunat osmoza între locaţii depărtate, rapid, punctual şi fără putinţă de oprire. În general, acolo unde un aeroport funcţionează în parametri optimi, regiunea înfloreşte economic, cu viceversa valabilă (mă rog, după cum vom vedea, am dubii).

În acest context, precum şi în calitate de contribuabil plătitor de taxe, mă interesează enorm, subliniez, enorm, cine stă în spatele acestui "noi" din fraza care urmează (preluare dintr-un articol cotidianul Zi-de-Zi, 15 feb 2010). Citez:

Dupa un start extrem de promitator, care a triplat practic numarul pasagerilor în 2006 fata de 2005, Wizz-Air a decis sa se retraga si sa-si mute operatiunile la Cluj. Decizia lor a fost surprinzatoare în acel moment, venind la scurta vreme dupa ce maghiarii au promis noi destinatii, cum ar fi Roma, sau Barcelona. De ce s-au mutat la Cluj? "Au plecat pentru ca noi nu eram pregatiti sa le oferim ceea ce doreau. E vorba în principal de acea taxa de suport comercial pe care o pretind operatorii aerieni pe care noi nu am fost dispusi atunci sa o platim. Clujenii au înteles mai repede si i-au poftit la ei pe cei de la Wizz-Air, îndeplinindu-le toate conditiile", explica Stefan Runcan, directorul Aeroportului "Transilvania". 

Citat încheiat. Bănuiesc lesne că nu e vorba de directorul Runcan, nu cred că avea nici căderea, nici fondurile, nici competenţa de a închega un asemenea refuz. Ca şi context, să fim bine înteleşi, acest refuz venea într-o perioadă de înflorire economică zonală, atât în sectorul privat cât şi în cel administrativ (evident, sunt strâns legate), aşadar mă refer pur şi simplu la contextul general economic, nu cel politic.

În fine, dacă startul a fost ratat, vreau totuşi acum să văd că lucrurile se mişcă. Subliniez, vreau! Vreau pentru că m-am săturat să pun capul în pământ! Acolo sus, se aude??

În ceea ce mă priveşte, ştiu foarte bine când mă voi declara finalmente fericit profesional, cu menţiunea că ştiu foarte bine încă de pe acum că fericirea, fie ea şi profesională, e o stare glisantă, durabilă, o succesiune - e călătoria în sine şi nu destinaţia.
Aşadar fericit voi fi atunci când becul roşu care se aprinde de fiecare dată când las la o parte creionul comercial şi îl iau pe cel creativ, fară finalitate mercantilă, când acel bec se va defecta, se va arde, va înceta să funcţioneze. Momentan, în parte din cauza crizei, în parte din cauza obişnuinţei, de câte ori încerc să mă decuplez de la proiectele ardente care susţin economic Epix şi încerc să mă dedic proiectelor de suflet, se aprinde un bec roşu intermitent care îmi aduce aminte că firma are nevoie de capital, are facturi de achitat, are clienţi care aşteaptă... iar asta mă face profund nefericit - profesional vorbind.

Oricum, vă voi anunţa când am intrat în etapa fericirii. Staţi pe aproape...  

[Scuze pentru lipsa diacriticelor, pe laptop nu le am]. Sunt din nou in Bochum. E un ianuarie gri, inca nu da semne primavara. Totusi, e gri german, lucios si matasos si lipseste noroiul care mi s-a lipit de mine la Mures, de la pantofi pana la suflet. Noroiul de acasa m-a terminat, nu exista loc in oras unde sa nu dau de el.  

Din ciclul designer versus client, un site de vărsat oful din partea designerilor (1-0) :)
Aici . Sunt şocat cât de bine cunosc unele situaţii...

Câteva perle:

Hi, I was having a word with my nephew last night, who's a bit of a web designer himself and I have a few new ideas for the site...

$1,000 is very expensive, you know. We only want a simple website with our current contents, and contact form as well. And don't forget about CMS features. We want to add or edit content on our own. And the picture gallery, we want something that stunning and animated. The header should be animated as well. And our logo seems too old, can you design new logo for our company? But the best price we can offer is $300, and we think that's more than enough

We don't like the font in the logo - could you use the one Microsoft use in their software...I think it's called Arial. I think everyone likes that one - you see it everywhere.

How late can I get you the revisions and still have it ASAP?

We think there's too much space, can you put all the services we do inside the logo. And if you can - make it 3D too, so it moves when you tilt the paper.

Could we try a darker black?

Client: I can pay you a deposit of 50%. Can we arrange the other 50% with revenue sharing?

Nu demult, încercând să le dau dovadă celor mai tineri de spirit civic şi ecologic, am colecţionat hârtia rămasă la birou, reviste, notiţe, ziare, etc. cu gândul să o predau împreună cu ei la Remat şi să o transform în bani - pentru a întări prin monetizare puterea exemplului. După ce am strâns vreme de câteva luni circa 70-80 de kilograme, am decis să trec mai întâi singur pe la două-trei depozite ca să văd valoarea deşeului de hârtie. Spre surprinderea mea kilogramul este cumpărat de către acestea cu 0,03 lei, aşadar reuşeam să dobândesc la final incredibila sumă de 2,4 lei. Evident, benzina consumată până acolo costă mai mult! Halal revalorificare!

Ieri am primit răspunsul la o dilemă care mă bântuise în ultimul timp: cum de au rezistat nefurate capacele roţilor de la Golful meu. Ieri dimineaţă am scăpat de această mirare: toate cele patru capace fuseseră furate în cursul nopţii şi roţile se căscau negre, dezvelite şi dezinvolte la lumina zorilor.

Se poate face artă cu baloane? Se poate cu orice, la urma urmei, cât despre baloane, vedeţi clipul acesta despre Jackson Hackenwerth, un tip care scoate minuni din ele (a participat şi la Bienala de la Veneţia).

Letters of Note este un blog-arhivă care prezintă (în facsimil + versiunea culeasă a textului) scrisori sau note ale unor personalităţi sau personaje (nu-l putem numi pe Richard Nightstalker Ramirez, serial-killer texan, personalitate). Mario Puzo către Brando, Frank Zappa către fanii săi, Mahatma Ghandi către Hitler, Churchill către soţia sa, Departamentul HR Disney către femeile care doreau să deseneze la Disney, nota răpitorului băiatului lui Charles Lindbergh, bucăţi fascinante de istorie reală sau de birt.