March 2006 Archives

Rupestre

rupestru mircica


E oficial de acum, Mircică a luat creioanele şi a trecut la pereţi. Primul desen consemnat... (articol recuperat - 30 martie 2006)

Mirosul

Zilele trecute m-a vizitat la birou un prieten al cărui aftershave sau parfum mirosea vag (suficient ca să-mi descuie o cameră a memoriei olfactive) ca maşinuţele chinezeşti din copilăria mea, mai exact ca partea de jos a maşinuţelor - ţin minte în mod special un autobus roşu închis metalizat - care a sfârşit descompus în piese şi a cărui parte de jos, neagră, semăna a şmirghel şi mirosea a metal.

Love is in the air

Nu-i aşa că dragostea are nevoie de cuvinte, dar spuse direct dragei, în doi? Nu-i aşa că dragostea musteşte şi în necuvinte, adică în privire, în arcuirea declarativă a şoldului, în mângâierea de trei feluri, cea în care mâna nu atinge ci planează la un micron distanţă de trup, a doua, cea care atinge abia atins, gâdilând pielea, şi cea de-a treia, fermă şi posesivă mângâiere... (articol recuperat 7 martie 2006)

Ta-ta

Luni seara, jucându-mă de-a v-aţi ascunselea cu Mircică, am schimbat la un moment dat rutina jocului (avem 3 locuri clar stabilite în care el "mă găseşte") şi m-am ascuns sub pat. I-am văzut mai întâi picioruşele în cadrul uşii, apoi cum se repede spre locul de după pătuţ, unde mă ascundeam. I-am si ghicit deruta în momentul în care nu m-a gasit acolo unde se aştepta. Şi într-un final, am auzit cu deliciu şi răspicat spus: ta-ta. (articol recuperat - 1 martie 2006)