November 2007 Archives

ea, maria

maria.jpg

Maria are o rodnică expoziţie personală duminică, 2 decembrie, ora 17, la galeriile UAP din Palatul Culturii. recomand mureşenilor să meargă la expoziţia Mariei (intitulată "Eu, Maria"), dedicată părinţilor ei. Maria (Gliga) desenează, pictează, instalează, dar în special ţese. Ţesutul Mariei, întreţesut în viaţa ei cel mai probabil ca zestre de la Pietriş, satul ei natal, cuprinde între iţe şi fire crâmpeie de vis, soare şi iarbă. Maria ţese cu materie vegetală, cu lână, cu frunze, vâscoză şi cu orice poate fi (între)ţesut. nimic mai frumos şi mai asemănător cu viaţa decât bucăţile de poveste textilă ale Mariei, parte chin, parte curgere, parte foc şi parte ţărână, parte fir şi parte pădure. Pietrişul, parte deal şi parte luncă, parte munte parte câmp, eu îl regăsesc de cele mai multe ori în naraţiunile ei lânoase, căci am trecut de multe ori prin sat în drum spre Defileul Mureşului.
Succes, Maria!

maria2.jpg

Pisica nera

| No Comments

Drum de dimineaţă, pe întuneric, maşina toarce plăcut. În lumina farurilor, trece grăbită o pisică neagră, dar cum nu cred în puterea pisicii negre, dau să trec zâmbind şi accelerând mai departe, când brusc apare, acum la câţiva metri în lumina farurilor, o a doua pisică neagră, urmărindu-şi companionul. Instantaneu îmi aduc aminte de câinele lovit la Cipău şi de cât m-a încurcat acel incident, şi frânez, şi intră ABS-ul, noroc cu şoseaua uscată, altfel derapam fiind şi pantă... Încep să cred în puterea pisicii negre...

Dacă tot...

... am ajuns la capitolul nemulţumiri, mă deranjează: noroiul clisos pe care glisezi pe trotuare şi care devine praf pulmonar la valurile de căldură, reclamele outdoor (peste tot, dar în special pe calcanele gri ale blocurilor şi pe case, puse clar de dragul advertisingului şi al profitului). daciile 1300 (hai să nu mai lăudăm cât de populară a fost şi câte se pot face cu ea, poluează şi e urâtă ca naiba, zgârie!). sediile de bancă cu gresie bej lucioasă combinată cu bare de inox. sediul brd călăraşilor din tgmures - alcatraz e o frumuseţe. promenada mall, inaugurat prematur ca un bebe în stadiul de embrion (plin de "aici va fi...", pe când voi vedea "aici a fost..."?). cozile la supermarket (timp absolut risipit). ziarul gandul cu dvd, in general campaniile "ia asta şi primeşti şi cultura la pachet", prefer sinceritatea unei librării. apropo, librăria "Guga" din centrul oraşului, neschimbată de trecerea anilor, mă deprimă, seamănă şi e gestionată ca o carmangerie. yahoo messenger - un fel de valea fericirii plină de îngeri gata să-ţi transmită starea de moment. hainele gri peste hainele negre, hainele negre peste pantofii gri, feţele gri peste hainele şi pantofii gri, stările gri peste toate astea, stările negre sub toate astea. lipsa de coloană sau coloana ca un cotor de varză murată în toate rapoartele: român versus european, mureşeni versus wizzair (please please, veniţi înapoi la mureş şi luaţi-ne banii, transbordaţi-ne ieftin la roma şi budapesta). haosul vizual, panotajul albastru crud a la tg-mureş, fonturile brushed. şantierele noastre, pestilenţiale vizual (nimeni nu înţelege că un şantier de durată habitează un oraş, îi este integrat şi prin durată afectează peisajul urban, aşadar vreau mai multă demnitate şi PR de la el). mă deprimă combinatul Azomureş, o tumoare atipică, masivă ca un ghiont de categoria grea în coasta oraşului. mă deranjează monstruleţii care ne domină când ajungem la volan, dualitatea fantastică şi clar patologică pieton-şofer. mă deprimă noua clasă de gulere roz la costume bigotti, obraz ras, care nu-mi transmit nimic ca prezenţă (probabil au un Mare Şef, un zeu multifuncţional care îi coordonează pe toţi simultan, după ce le-a smuls în prealabil coloana vertebrală). să nu uităm hotelurile cu lambriuri de lemn, coteţele de periferie, casele roz, vilele supradimensionate, vorbitul trei-sferturi-din-zi la telefonul mobil, cafenelele de 2 parale, magazinele de pantofi negri, statuile sovietice, reclamele prin portavoce...

No chance, yet...

Această însemnare s-a declanşat după acumularea unui preaplin de stări, fapte şi observaţii cătrănite. Aflu azi cu regret că mai pleacă un fost coleg de şcoală, Luci, cu tot cu familie în Canada. Se adaugă celor doi prieteni, Dan şi Vlad, plecaţi deja acolo, sorei lui, Gabi, plecată, lui Mariana şi lui Eta, plecate în Spania, lui Liviu, plecat în Germania.

În drum spre grădiniţă, mă depăşeşte obraznic şi neregulamentar un BMW cu o coţofană cu ochelari Gucci pe nas, cu număr de Slovenia. Proasto, după cum te porţi la volan, meriţi toate huiduielile mele!

Degeaba! Trebuie să înţelegem că nu ne vom schimba prea curând. Trebuie să înţelegem că farmecul haosului şi al încropelii, cel pe care susţinem mereu că îl caută occidentalul obosit de rânduiala europeană, reprezintă un rictus ieftin care ascunde carii ireversibile. Nu mă înşeală ciupercăraia de mall-uri răsărite pe la noi, nici pavelele şi ghivecele cu arbori ornamentali, nici europubelele, nici sediile de bănci sclipitoare, nici fântânile arteziene, nici sibiul cultural, nici jucăriile ben10.

Minţile noastre zac prinse de fileul ordinar al trecutului, dar ne mai şi condimentăm noul trai cu gesturi mutante, ritualuri născute cu malformaţii neoromâneşti: ne înjurăm în trafic, demarăm demonstrativ, batem cu bâta, scuipăm pe covor, dăm din coate şi la gioale, pocim limba română, căpşunim, toate astea în pantaloni kenvelo şi adidaşi office.

Vreau să văd ritualuri de civilitate complexe, în mai mult de doi paşi, cap-coadă, vreau consecvenţă. Cer prea mult? Vreau clădiri frumoase care să absoarbă şi să verse afară grupuri de fiinţe armonioase. Vreau factori perturbanţi, dar care să mă perturbe cu jam sessions şi happenings-uri urbane. Vreau iniţiative frumoase, ceva ca un grup de zmeie ample plutind deasupra agorei şi oferind civilizaţie wireless. Vreau generozitate dezinteresată. Aştept ca din ceruri, factori anonimi să coboare ca nişte tehno-sifilde să-i lumineze românului mintea şi să-i spună că merge prin şanţ, nu pe şosea, nu pe cărare.

Vreau mult mai puţină vorbă şi mai multă muncă. Dacă tot e să mă sacrific pentru o lume mai bună oferită copilului meu, măcar să o fac muncind mai bine şi mai mult. Dar să fiu lăsat să o fac.

Nu apreciez colocvialismul funcţionăresc. Glumele de ghişeu mă enervează şi mă mir de mine cât de puţin receptiv la hazul de hazna am devenit. "Haida mă, ce p.. mea..." Nope, nu ma interesează organul tău genital, nici nevasta, nici home cinema-ul tău.

Gropile care îmi pocesc dedesubtul maşinii şi străzile închise pentru lucru n-au nici un farmec. Trec şi înghit în sec, cu gândul la Regensburg, pe unde am trecut ast' toamnă ca printr-un oraş de poveste. Puzderia de PET-uri de pe malul Mureşului la Răstoliţa e al dracului de agasantă. Balastierele nu-mi plac, aş clădi capitalismul neaoş cu altceva, cu turtă dulce, dar am înţeles că nu se poate. În general, sunt aproape insuportabil de decepţionat de moleculele din jur, rearanjate de om într-un hal pe care nici natura nu-l acceptă. Dar n-am ce face, că am deja rădăcini bine înfipte.

Realizez că nu pot schimba lumea din jurul meu decât pe o rază de 2-3 suflete. Destul de deprimant, nu-i aşa? Noroc cu designul, care mă ajută să comunic frumos, şi cu copilul, care mă duce în lumea lui albastră.

birdie.jpg

Wi-fi

Sunt la un macdonalds, încercând reţeaua wireless. Trebuie spus că e o experienţă destul de frustrantă, o fi laptopul de vină sau reţeaua, cert e că citirea unui cont de gmail este destul de lentă, accesarea unui site gen Cotidianul a fost imposibilă. Poate că altădată lucrurile se vor mişca mai rapid.

Ticket(s) to heaven

tickets.jpg