Se încheie imediat un alt an şi vreau să le mulţumesc prietenilor care au fost alături de mine, cu care am colaborat, comunicat, călătorit!
Nu ştiu ce fel de an a fost 2011 pentru voi. Nu-mi plac prea tare rezumatele de final de an! Şi totuşi, anii agitaţi, aşa cum a fost cel care îşi varsă ultimele fire de nisip în aceste zile, merită puţină atenţie. Pentru mine este anul în care Mircică a început şcoala, şi ceea ce-mi doresc este ca şcoala să se schimbe înainte să apuce să-l schimbe pe Mircică. Este anul în care am primit un iPad 2, am desenat o primă aplicaţie iOS şi trec pe iMac, prin gestul generos al lui Ciprian. Sper ca tot mai mulţi români să aibă această oportunitate, nu de alta, dar le va schimba radical modul în care se informează, interacţionează, se educă şi crează!
2011 a mai însemnat o colaborare consistentă cu Decât o Revistă, adică un alt fel de a face jurnalism, o premieră într-un peisaj media sufocat de mediocritate. Dacă nu mă credeţi, cumpăraţi revista (o găsiţi la magazinele Inmedio, la Cărtureşti, sau direct pe shopul Decât o Revistă). Iar dacă vă place, o puteţi susţine cu un abonament pe 2012, cred că va fi una din cele mai deştepte investiţii pe anul care vine.
În 2011 am ilustrat şi tehnoredactat o carte cu aventurile iepurelui Audedestuldebine, scrisă de Alina Nelega şi lansată acum, în decembrie. Este, sper, doar prima carte dintr-o frumoasă serie sub brandul Fabrica de Poveşti. De altfel, am încercat din răsputeri să cresc ponderea proiectelor de ilustraţie în munca mea - lucru care cred că se reflectă şi în situl meu, mirceadragoi.com, portfolio lansat în acest an.
2011 a mai însemnat o vacanţă de vară pe insula Thassos, un micro-paradis terestru, înconjurat de apele calde şi de turcoaz ale Egeei. Un loc în care mi-aş muta, zău, biroul, dacă atâtea sute de fire de păianjen nu m-ar ţintui de dealurile Transilvaniei.
Am asistat în 2011 la frumoasa evoluţie a unei firme de care cu siguranţă veţi auzi, adică Lateral - Design & Tehnologie. Ciprian o conduce cu siguranţă spre faimă şi mă bucur să fac parte din echipa care lucrează la asta, pe lângă faptul că mă bucur să văd că se fac afaceri de real succes, cu ţintă globală, pornind de pe plan local, angajând creiere din Transilvania. Nu m-am îndoit niciodată de capacitatea românilor de a munci din răsputeri, dar am pus mereu în faţă îndoiala că o pot face cu succes pe plan local, ocolind birocraţia şi piedicile Statului român.
Desigur, 2011 aduce şi dezamăgiri. Printre ele, şi aceea că trăiesc într-un oraş deconectat de la nevoile (şi, eventual, aspiraţiile) locuitorilor săi. Târgu-Mureş (da, sunt convins că nu e un caz singular) nu are momentan ambiţiile unei citadele de an 2011. Nu e tractat de nici un proiect generator de locuri de muncă, de cultură, de interacţiune socială. Un oraş sufocat de noxele unui combinat chimic pus pe profit cu orice preţ. Un oraş tranchilizat, deşi e locuit de atâţia oameni minunaţi. Desigur, îmi asum o parte, a 120.000 parte (sau câte suflete or fi) din vină. Aş vrea să mă contraziceţi, dar cred că nu aveţi argumente.
O altă dezamăgire? Şcoala. Un mastodont cu picioare de lut, care toacă mărunt ce a mai rămas intact din personalitatea creativă a copiilor. Cu siguranţă, nu este o şcoală care clădeşte un viitor, ci una care se hrăneşte cu defectele prezentului.
Ar mai fi multe de scris, dar prefer ca fiecare din noi, acum, la final de an, să îşi tragă propriile concluzii generatoare de optimism pentru viitor. Vă doresc un an cât mai bun, prieteni!
Nu ştiu ce fel de an a fost 2011 pentru voi. Nu-mi plac prea tare rezumatele de final de an! Şi totuşi, anii agitaţi, aşa cum a fost cel care îşi varsă ultimele fire de nisip în aceste zile, merită puţină atenţie. Pentru mine este anul în care Mircică a început şcoala, şi ceea ce-mi doresc este ca şcoala să se schimbe înainte să apuce să-l schimbe pe Mircică. Este anul în care am primit un iPad 2, am desenat o primă aplicaţie iOS şi trec pe iMac, prin gestul generos al lui Ciprian. Sper ca tot mai mulţi români să aibă această oportunitate, nu de alta, dar le va schimba radical modul în care se informează, interacţionează, se educă şi crează!
2011 a mai însemnat o colaborare consistentă cu Decât o Revistă, adică un alt fel de a face jurnalism, o premieră într-un peisaj media sufocat de mediocritate. Dacă nu mă credeţi, cumpăraţi revista (o găsiţi la magazinele Inmedio, la Cărtureşti, sau direct pe shopul Decât o Revistă). Iar dacă vă place, o puteţi susţine cu un abonament pe 2012, cred că va fi una din cele mai deştepte investiţii pe anul care vine.
În 2011 am ilustrat şi tehnoredactat o carte cu aventurile iepurelui Audedestuldebine, scrisă de Alina Nelega şi lansată acum, în decembrie. Este, sper, doar prima carte dintr-o frumoasă serie sub brandul Fabrica de Poveşti. De altfel, am încercat din răsputeri să cresc ponderea proiectelor de ilustraţie în munca mea - lucru care cred că se reflectă şi în situl meu, mirceadragoi.com, portfolio lansat în acest an.
2011 a mai însemnat o vacanţă de vară pe insula Thassos, un micro-paradis terestru, înconjurat de apele calde şi de turcoaz ale Egeei. Un loc în care mi-aş muta, zău, biroul, dacă atâtea sute de fire de păianjen nu m-ar ţintui de dealurile Transilvaniei.
Am asistat în 2011 la frumoasa evoluţie a unei firme de care cu siguranţă veţi auzi, adică Lateral - Design & Tehnologie. Ciprian o conduce cu siguranţă spre faimă şi mă bucur să fac parte din echipa care lucrează la asta, pe lângă faptul că mă bucur să văd că se fac afaceri de real succes, cu ţintă globală, pornind de pe plan local, angajând creiere din Transilvania. Nu m-am îndoit niciodată de capacitatea românilor de a munci din răsputeri, dar am pus mereu în faţă îndoiala că o pot face cu succes pe plan local, ocolind birocraţia şi piedicile Statului român.
Desigur, 2011 aduce şi dezamăgiri. Printre ele, şi aceea că trăiesc într-un oraş deconectat de la nevoile (şi, eventual, aspiraţiile) locuitorilor săi. Târgu-Mureş (da, sunt convins că nu e un caz singular) nu are momentan ambiţiile unei citadele de an 2011. Nu e tractat de nici un proiect generator de locuri de muncă, de cultură, de interacţiune socială. Un oraş sufocat de noxele unui combinat chimic pus pe profit cu orice preţ. Un oraş tranchilizat, deşi e locuit de atâţia oameni minunaţi. Desigur, îmi asum o parte, a 120.000 parte (sau câte suflete or fi) din vină. Aş vrea să mă contraziceţi, dar cred că nu aveţi argumente.
O altă dezamăgire? Şcoala. Un mastodont cu picioare de lut, care toacă mărunt ce a mai rămas intact din personalitatea creativă a copiilor. Cu siguranţă, nu este o şcoală care clădeşte un viitor, ci una care se hrăneşte cu defectele prezentului.
Ar mai fi multe de scris, dar prefer ca fiecare din noi, acum, la final de an, să îşi tragă propriile concluzii generatoare de optimism pentru viitor. Vă doresc un an cât mai bun, prieteni!
