November 2006 Archives

Siderodromomania

Cuvântul Sidero- (sider-) are două rădăcini, una fiind greacă, cealaltă latină. În greacă (grecii aceştia mai pragmatici), înseamnă "care este făcut din fier". Ştim noi, siderurgie... În latină (latinii aceştia mai visători), înseamnă "stea". Ştim noi, sideral, siderat...

Şi cum exista atâtea manii şi fobii pe planeta aceasta, de ce n-ar exista şi fascinaţia intensă pentru călătorit... cu trenul, adică siderodromomania (fascinaţia pentru drumul de fier, logic, nu?). Există, zău!

Salturi

Cinci-şase salturi din piatră în piatră, apoi saltul în necunoscut. Viaţa.

pasul.jpg

Despre noi ca despre ei

Mi-aş dori să-i văd vorbind... despre noi ca despre ei. Noi ca ei, tusea mea sunând străină, despre noi, noi fiind ei. Cel străin aş vrea să-mi fiu, să mă văd de dinainte, dinafară, gol dar viu, eu ca el şi tu ca ea, stranie voce, vocea lui, adic' a mea. Şi să ies, să ies afară, să mă văd stingher şi slab, înciudat de perspectivă, eu ca eu, şi ea ca ea. Să mă-n viorez şi scol, eu, cel Mircea, viu dar gol.

Dragă Doamne!

Doamne, Doamne, ştiu că cer numai prostii, deci că sunt un prost, dar nu crezi că s-ar putea rezolva cumva (da, detest şi eu "rezolvatul" acesta balcanic, incubă superficialitate) ca ziua - mă rog, seara - să aibă două ore în plus? Să-mi prind copilul încă treaz când mă reped spre casă, după o zi ca asta, plină de muncă? De nu, dă-mi Doamne minte să nu mai cer prostii!

Adio, toamnă

Fiecare venire a iernii are ceva aparte, are sâmburii ei de surpriză, patos şi alean. Zăpada de azi dimineaţă a reuşit să mă surprindă, aşa cum face an de an. Am făcut ochii mari, cam de mărimea celui de greiere proaspăt ieşit din casa-i golaşă, mahmur după cântul de cu seară, când încă era toamnă.

Săptămâna neagră

În bicisnica mea viaţă şi în al meu fir epic, săptămâna 29 octombrie - 3 noiembrie va rămâne definitiv marcată ca fiind "săptămâna neagră". Graţie furnizorului de Internet RDS, de duminică am rămas fără Internet la birou: duminică la ora 10:40, o echipă de samurai în salopete albastre a tăiat un fir care ne aducea substanţa electronică de sus din mansardă. În mod normal acel fir nu trebuia tăiat până când nu se configura ruta alternativă, cea de fibră optică, dar ne-am obişnuit, nu-i aşa, ca în RO (ca de altfel şi în Venezuela, Kirghistan sau Republica Coasta de Fildeş) "meseriaşul" să taie mai întâi firul şi abia apoi să ia act de consecinţe. Consecinţe care în cazul nostru, firmă care se bazează masiv pe Internet ca mijloc de comunicare, s-au concretizat într-o perioadă de 4 zile offline (şi atenţie, încă nu avem Internet, acum folosesc un fir tras de la firma vecină). Nu pot decât să mai suport încă o dată, direct pe pielea mea, consecinţele unor practici monopoliste în economia de piaţă.
Dragă RDS, luat ca entitate generală şi nu ca şi comunitate de indivizi, îţi doresc să fii cumpărat de un rechin mai mare, care să facă re-branding cu tine, să te dilueze într-o fabrică de mezeluri, să-ţi spele creierul cu betamină. Altfel, numai sănătate!