Aflat în showroom la IKEA, un cuplu tânăr lângă mine, la Textile.
Ea către el: - Dragă, decât nu încape pe înălţime...
WTF!
Ea către el: - Dragă, decât nu încape pe înălţime...
WTF!
September 2010 Archives
De ascultat (search YouTube) Tinashe - Saved!
Sound proaspăt (via Guerilla, într-o dimineaţă).
Sound proaspăt (via Guerilla, într-o dimineaţă).
Când tehnologia şi natura umană vin în contact dur rezultatul poate fi doar o alternativă cu două opţiuni la capete: un miracol sau o catastrofă.
Contactul dur şi plin de ironie al unui bun prieten cu tehnologia, recent: în timp ce făcea backup la mai mult de 1 terrabyte de date, aşa, de siguranţă, pentru că nu avea nici un backup făcut, a vărsat accidental o cană cu suc pe computerul fără carcasă. Rezultatul: un hard irecuperabil, al doilea cu puţine date recuperate şi un procesor crăpat. Mda!
Contactul dur şi plin de ironie al unui bun prieten cu tehnologia, recent: în timp ce făcea backup la mai mult de 1 terrabyte de date, aşa, de siguranţă, pentru că nu avea nici un backup făcut, a vărsat accidental o cană cu suc pe computerul fără carcasă. Rezultatul: un hard irecuperabil, al doilea cu puţine date recuperate şi un procesor crăpat. Mda!
Îmi pare rău că nu fac altceva decât să completez corul celor care plâng pe umerii scorojiţi şi cocoşaţi ai unei Românii crizate. Dar situaţiunea actuală mă obligă oarecum să spun şi eu ce paţ zi de zi în lupta cu mentalitatea antreprenorială, mai mult decât cu criza în sine. Trebuie să dau pe afară, ca să nu ţin pe dinăuntru că e mai rău.
Ca antreprenor în design (meseria aia indefinită, unii o văd ca pictor, alţii ca infotehnician, alţii se abţin) sunt zi de zi între ciocan şi nicovală, ciocanul fiind Guvernul acesta amărât şi neputincios (i-am dat trilioane de şanse să spulbere imaginea asta şi, cu obstinenţă balcanică, a confirmat-o până azi), nicovala fiind grupul de clienţi antreprenoriali (sunt şi ceva corporatişti, dar asta în alt post).
Pe de o parte am un ciocan care nu ştie decât să dea vârtos... dar ce spun eu, de-ar da, dar de fapt nu ştie decât să ia. Şi ia, conştiincios, şi trimite plicuri, şi te somează; schimbă legi, te ameţeşte de nu mai ştii pe ce lume eşti. Din acest punct de vedere, a fi antreprenor în Romania înseamnă să consumi două treimi din timp cu socotelile şi încurcăturile create după munca din ultima treime de timp rămasă, dedicată, dacă se mai poate şi ai chef, creaţiei.
Pe cealaltă parte stă un grup mărunţel de afacerişti (cultura adevaratului antreprenor, cel care planifică, evaluează, îşi asumă riscuri şi investeşte, încă nu există în Romania, să fim bine înţeleşi). Care nu ştiu cum să prindă un geşeft. Cum să ia de aici ieftin şi să dea dincolo cu surplus indecent. Care se bucură dacă mi-au strecurat în brief (nu există de fapt brief, tocmai ăsta e şpilul), pe lângă cele trei pagini de broşură şi un logo pe gratis (dă-o-ncolo, trei pixeli amărâţi, eşti talentat, trage repede şi o siglă). Pentru aceştia, ideal, plata mi se va face la termen nedefinit, se ia o dată aiurea şi mi se promite (unii nici măcar nu mai verifică dacă nu cumva pică într-o duminică). Am trăit momente kafkiene, un asemenea "antreprenor" mi-a trimis vineri seara un mail referitor la un proiect urgent, trebuia terminat în week-end, şi mă întreba dacă sunt disponibil. Ştiam că nu va fi plătit dar acum e amuzant să vă spun că am confirmat că pot lucra şi că, aici vine bomba, respectivul nici nu a mai trimis specificaţiile. Era un proiect mort în faşă, dar nu-i aşa, de ce să nu încercăm?
Şi viaţa mea profesională are, cu precădere în această perioadă interesantă, zeci de asemenea momente. Pentru asta, dragă Românie antreprenorială, nu-ţi sunt recunoscător! Pentru asta, încet-încet, voi valoriza munca şi creaţia mea acolo unde ştiu că va fi valorizată, unde ştiu că are potenţial şi apreciere sinceră. Antreprenorii locali (există, ca întotdeauna, câteva excepţii de toată lauda) n-au decât să se zbată ca peştii în năvod. Provincial. Balcanic.
Citeam zilele trecute de un alt coleg de breaslă, membru Brandient, care se mută "afară", obosit de lipsa de recunoaştere şi mulţumire - socială, profesională. Trag un semnal de alarmă: nu e bine! Celor care strigă: Lasă-i să plece, cu ei sau fără ei, tot aia, le spun: nu e bine! România, trezeşte-te! Ai un potenţial şi nu-l valorifici. Îţi oboseşti oamenii, chiar pe cei tineri, ceea ce e chiar grav. Ei vor mai mult, au aşteptări de la tine! Şi nu vorbim de cei leneşi, cei debusolaţi, vorbim de cei activi, pasionaţi, harnici. România, trezeşte-te!
Ca antreprenor în design (meseria aia indefinită, unii o văd ca pictor, alţii ca infotehnician, alţii se abţin) sunt zi de zi între ciocan şi nicovală, ciocanul fiind Guvernul acesta amărât şi neputincios (i-am dat trilioane de şanse să spulbere imaginea asta şi, cu obstinenţă balcanică, a confirmat-o până azi), nicovala fiind grupul de clienţi antreprenoriali (sunt şi ceva corporatişti, dar asta în alt post).
Pe de o parte am un ciocan care nu ştie decât să dea vârtos... dar ce spun eu, de-ar da, dar de fapt nu ştie decât să ia. Şi ia, conştiincios, şi trimite plicuri, şi te somează; schimbă legi, te ameţeşte de nu mai ştii pe ce lume eşti. Din acest punct de vedere, a fi antreprenor în Romania înseamnă să consumi două treimi din timp cu socotelile şi încurcăturile create după munca din ultima treime de timp rămasă, dedicată, dacă se mai poate şi ai chef, creaţiei.
Pe cealaltă parte stă un grup mărunţel de afacerişti (cultura adevaratului antreprenor, cel care planifică, evaluează, îşi asumă riscuri şi investeşte, încă nu există în Romania, să fim bine înţeleşi). Care nu ştiu cum să prindă un geşeft. Cum să ia de aici ieftin şi să dea dincolo cu surplus indecent. Care se bucură dacă mi-au strecurat în brief (nu există de fapt brief, tocmai ăsta e şpilul), pe lângă cele trei pagini de broşură şi un logo pe gratis (dă-o-ncolo, trei pixeli amărâţi, eşti talentat, trage repede şi o siglă). Pentru aceştia, ideal, plata mi se va face la termen nedefinit, se ia o dată aiurea şi mi se promite (unii nici măcar nu mai verifică dacă nu cumva pică într-o duminică). Am trăit momente kafkiene, un asemenea "antreprenor" mi-a trimis vineri seara un mail referitor la un proiect urgent, trebuia terminat în week-end, şi mă întreba dacă sunt disponibil. Ştiam că nu va fi plătit dar acum e amuzant să vă spun că am confirmat că pot lucra şi că, aici vine bomba, respectivul nici nu a mai trimis specificaţiile. Era un proiect mort în faşă, dar nu-i aşa, de ce să nu încercăm?
Şi viaţa mea profesională are, cu precădere în această perioadă interesantă, zeci de asemenea momente. Pentru asta, dragă Românie antreprenorială, nu-ţi sunt recunoscător! Pentru asta, încet-încet, voi valoriza munca şi creaţia mea acolo unde ştiu că va fi valorizată, unde ştiu că are potenţial şi apreciere sinceră. Antreprenorii locali (există, ca întotdeauna, câteva excepţii de toată lauda) n-au decât să se zbată ca peştii în năvod. Provincial. Balcanic.
Citeam zilele trecute de un alt coleg de breaslă, membru Brandient, care se mută "afară", obosit de lipsa de recunoaştere şi mulţumire - socială, profesională. Trag un semnal de alarmă: nu e bine! Celor care strigă: Lasă-i să plece, cu ei sau fără ei, tot aia, le spun: nu e bine! România, trezeşte-te! Ai un potenţial şi nu-l valorifici. Îţi oboseşti oamenii, chiar pe cei tineri, ceea ce e chiar grav. Ei vor mai mult, au aşteptări de la tine! Şi nu vorbim de cei leneşi, cei debusolaţi, vorbim de cei activi, pasionaţi, harnici. România, trezeşte-te!
Zidul casei, în aerul rece al înserării de toamnă, înmagazinase căldura soarelui care tocmai dispăruse sărind pârleazul peste deal. Cu toate degetele mâinilor lipite de perete, ca să preiau la rândul meu căldura, cu zece puncte de contact şi transfer, am gândit: o viaţă de om, fie viaţa cât de aspră şi de necăjită, dacă are măcar zece puncte de contact cu fericirea, e o viaţă frumoasă, realizată.
Poza de mai jos (recentă, are două zile, scuze pentru rezoluţie) ne arată două din defectele cu care ne-am resemnat să ne ducem traiul cotidian. Primo: lipsa de bun gust estetic şi apetitul pentru extremele paletarului de culori atunci când ne vopsim casele. Secundo: lipsa de cooperare, colaborare, consultare. Adicătălea, vopsesc, dar numai cei şase metri pe care îi deţin, restul nu mă interesează. Nu sunt părticică dintr-un întreg, nu sunt o piesă într-un ansamblu, ci mă descurc pe cont propriu şi violez singur legile esteticii.
Tirgu-Mures, intersectia Stefan cel Mare cu 1 Decembrie 1918, sep. 2010
Tirgu-Mures, intersectia Stefan cel Mare cu 1 Decembrie 1918, sep. 2010
Dacă ar fi să numesc rapid unul din darurile pe care maturitatea, anii 30, vârsta (numiţi cum vreţi perioada asta, nu mă supără nici middle age sau datul ȋn pârg), le aduce pas cu pas, aproape pe nesimţite, aș numi fără ezitare Blândeţea!
