November 2005 Archives

...privirile resemnate ale pacientului...
Detest gresia verde cu motiv marmoreean cu rosturi crem cu mobila de lemn cu tapiţeria grasă de atâta frecare şi plăcuţele de plastic gravat cu nume de doctori de gardă cu plante ficus cu aparate automate de cafea care funcţionează cu 5000 şi 1000 ROL cu privirile resemnate ale adulţilor speriate ale copiilor cu portarul cu costum gri, pulover bordo şi sapca cu cozoroc uitată pe raft sus telefonul verde fistic, termopan, scaune orl, lămpi şi aparate de tablă ca fonta, probabil ruseşti sau din RDG, cu albul devenit gălbui, gălbuiul acela special de spital.

De cele mai multe ori, exact aşa arată sufletele şi minţile noastre!

Din presa de răzbel de altădată

Pentru a-mi satisface o curiozitate, după mulţi ani de mustăceală, mi-am dat jos azi dimineaţă barbişonul şi mustaţa. Aveam la îndemână Photoshop, dar Photoshop nu-mi completa experienţa tactil, ori eu am vrut să şi ating goliciunea feţei, crestată şi întreruptă mereu de pilozitate. Şi astfel brusc am simţit ceea ce simt în fiecare toamnă copacii, când nemiloasa le smulge coroana şi dă cu ea de pământ: o lipsă acută de intimitate, o dezgolire nesănătoasă... Îmi vreau coroana înapoi...

Ola, cititori, dragă Adi!

Am următoarea propunere: pe când te întorci, aş dori să ne coordonăm cumva şi să ne luăm o zi liberă, preferabil marţi - marţi e o antiziuă - de la firmă, să ne afundăm într-o cafenea anostă şi liniştită, cu cafele şi două butelci de vin, şi să citim acolo fiecare câte o carte bună, să schiţăm pe şerveţele desene anoste şi poezii, cu ziua scurgându-se tâmpit pe dinafară, cu noi rupţi de ea. You're in?
Altor doritori: interesaţi? Contactaţi-mă şi vorbim. Atenţie: telefoanele mobile interzise!

Mircea

Dragi părinţi!
Mi-am fotografiat copilul tot timpul, de când s-a născut (ba chiar şi înainte, la ecograf) şi până în prezent. L-am privit prea mult prin vizorul camerei foto, mi-am dat seama de asta brusc, privind pozele făcute de altcineva, o prietenă, unde mi-am redescoperit copilul scos din căuşul privirilor mele, privit de altcineva, jucându-se cu o prietenă de aceeaşi vârstă, Dora! Mircea, surprins de altcineva, parcă parcă deja îmi scapă din mâini, independent şi totuşi depinzînd aşa de mult încă de mine. Un nufăr a cărui floare o am de îngrijit, protejat şi înălţat. Desigur, cel mai frumos băiat din lumea mea!


Pozele îi aparţin lui Ambrus Hajni.

Toate au un timp al lor: există un moment bine fixat şi totuşi venit firesc pentru a-i spune cerbului ce coarne frumoase are fără a-l face prea mândru, prea supărat, prea galeş sau prea agitat. Un timp pentru băut apă, însetat, pentru boncăluit, pentru luptă sau somn. Un timp pentru poezie şi altul pentru proză. Pentru exclamat, declamat sau confesat! Al tău, cerbule, încă n-a sosit!

Prea bucuros ca să nu scriu în jurnal: Vineri, 18 noiembrie a nins pentru prima oară anul acesta în Mureş. Ieşisem în curte şi priveam bucuros cum se calmează totul în jur... Faţă de ploaie, ninsoarea are marele avantaj de a fi aşa de tăcută - atâta acţiune, iureş şi melodie în aer şi totuşi atâta linişte!

Întorcându-mă de la Sighişoara, pe care o curtez mai nou foarte des, în noapte, cu luminile maşinii puse pe faza lungă parbrizul se transforma brusc în ecran de Photoshop cu Smart Blur aplicat (fulgi albi cu traiectorii în perspectivă, atacându-mi câmpul vizual şi formând un tunel în care mă năpusteam melancolic).

Un pariu pierdut cu Cicu Fettich, încă necompensat. Eram sigur că în gară la Sighişoara există şi o linie 3. Fals!

Spre familiara Sighişoara, din maşină, pozând pentru prieteni!

Era pe vremea când mergeam dimineaţa la Agora, lucram până în dimineaţa de a doua zi când, cu ochii năpădiţi de nisipul oboselii, mergeam acasă să dorm câteva ore ca să o iau apoi de la capăt. Priveam năuc dar fericit oamenii venind la lucru pe când eu încheiam socotelile. Gabi Radic ştie, era părtaş al acelor nopţi febrile de nesomn. Dacă mai ţii minte, Gabi, vizitam "Edy Pizza" în toi de noapte să ne luăm de mâncare, printre altele prăjitura aceea ca un cartof cu nucă de cocos pe el.

Iremediabil dar nu exclusiv influenţat de Adi:
Noir Désir - Le vent nous portera
Ben Harper - Amen Omen
Emiliana Torrini - Leaving on a jet plane
Ibrahim Ferrer - Aquellos Ojos Verdes
Elliot Goldenthal & Various Artists - Frida Soundtrack, La Bruja
Rolling Stones - Streets of Love
Queen - Innuendo

Adesea mi se întâmplă ca mergând pe stradă să culeg instantanee cu gesturile, feţele, trupul şi posturile trecătorilor şi, fulgurant şi imposibil de reprimat, să le transpun cu ochii minţii într-o pictură atât de clară, de încărcată de detalii (ochii, poziţia bărbiei, zona întunecată din spate, burta uşor comprimată, gestul larg al unei mâini, culoarea roşcată a gulerului, aburul gurii...). Pictez fotografic sau fotografiez pictural, cert e că e un amestec de frustrare şi plăcere, o satisfacţie a capturii care sper să mă ţină hăt, până la ultima clipă.
Aş vrea să învăţ să apreciez aşa de mult clipele efemere de fericire încât după ce au ars (şi ard al naibii de repede) să nu mă încerce nici urmă de regret, nici un ecou, nici o tristeţe...

Ştiam că obiectele au poezia lor. Acum ştiu că pot spune şi poveşti, aşa cum face sistemul de alarmă prin iconiţele sale care au luat-o razna!

Se fac aproape trei ani de când ne-am luat inima în dinţi şi vânzând apartamentul cu două camere am pornit într-o mică aventură la ţară, printre câmpuri cu porumb, grajduri, buruieni, lalele, televiziune digitală şi insuportabilul DN13 plin de camioane zdrăngănind. Cât despre faptul că între timp am renunţat şi ne-am întors în inima oraşului, altădată...

Mircică albit de nisip şi plutind michelangelic în braţele maică-sii. Şi pixelii au miros de ulei uneori.

Pe când locuiam la 10 km de oraş aveam un vecin bătrân a cărui curte pornită pe spirala degradării era păzită de un căţel, o prăpăstioasă corcitură cumpărată cu câteva pahare de spirt cu aromă de pere. Venise ca înlocuitor al unui predecesor decedat timpuriu, negru ca smoala şi la fel de mărunţel. Până la urmă, Corneluş, căci aşa îl botezasem datorită mărunţeniei şi aparentei cuminţenii, a apucat să-şi vadă stăpânul murind, mai întâi paralizat, apoi tot mai cert mort. A dispărut într-o zi şi el, nu se ştie pe unde, nu se ştie de ce. Îi păstrez însă amintirea, uitându-se mirat la mine, neştiind unde să mă pună ori dacă îi sunt prieten sau duşman.

În '96, june solitar, am fost la un concert Sting în Bucureşti. Este poate unul din motivele pentru care, eu, nu mare amator de texte de cântec rupte de melodie, scoase din învelişul lor muzical, am făcut acum efortul stângaci de a traduce textul unei melodii de pe Mercury Falling, albumul pe care îl promova atunci Sting.

Urmează-ţi sufletul (Let your soul be your pilot)

Urmează-ţi sufletul
Lasă-l să te ghideze
Nu te va înşela niciodată

Când eşti la pământ şi ceilalţi au pornit deja numărătoarea inversă
Când toate secretele ţi-au fost dezvăluite
Când necazurile au ajuns la cer
Când harta pe care o ai te conduce doar la îndoială
Şi nu mai ai nici o informaţie
Iar compasul nu-ţi mai arată nimic, aşa cum deja te-ai obişnuit

Urmează-ţi sufletul
Lasă-l să te ghideze
Nu te va înşela niciodată

Când doctorii sunt neputincioşi
Când nici un medicament nu te mai poate face bine
Când nici un sfat nu te mai ajută
Când până şi minciunile lor s-au epuizat
Când s-au epuizat şi toate informaţiile inutile
Iar compasul se tot învârte
Se învârte între iad şi paradis,

Urmează-ţi sufletul
Lasă-l să te ghideze
Nu te va înşela niciodată

Îţi întorci ochii spre cadrul ferestrei
Către luminile de pe deal
Iar distanţa îţi pare aşa de ciudată acum
Iar camera întunecată aşa de nemişcată

Lasă-ţi durerea să fie tristeţea mea
Lasă-ţi lacrimile să fie şi ale mele
Lasă-ţi curajul să-mi fie model
Iar Nordul pe care îl vei găsi va fi cel adevărat
Când nu mai ai nici o informaţie
Iar compasul nu-ţi mai arată nimic, aşa cum deja o ştii

Urmează-ţi sufletul
Lasă-l să te ghideze
Lasă-l să te ghideze
Lasă-l să te ghideze pe calea ce o urmezi...

Poate îmi sunt hiperinflamate canalele de recepţie, gândesc şi observ exagerat, poate toamna asta m-a dat peste cap... Dacă ieri a reuşit să mă scoată din îngândurare o paletă de ping-pong, azi a fost rândul unui telefon primit de la o prietenă întrebându-mă dacă o pot îndruma spre un loc de unde poate închiria un costum de pitic. Am fost în stare să fac rost de o pălărioară de pitic, mai mult nu, inutil însă, căci asta exista deja.




Aceste mici bobârnace au farmecul lor.

Joi, ploaie, intersecţie, semafor, privind în gol aşteptând verde, totul în jur gri, o maşină gri trece slienţios prin faţa mea iar pasagerul din dreapta agită în mână o paletă chinezească de ping-pong, cu cauciucul roşu. Paleta aceea m-a scos cu un plescăit din starea aceea de je m'en fiche!

Apropo de asta, de stări contrastante, mi-aduc aminte de vremea când pompier recrut fiind, aliniaţi dimineaţa la raport, cu coatele tremurând de emoţie şi frig, în contrast cu fantastica rigoare cazonă mintea mea privea undeva la mărul din curtea companiei şi mă abţineam cu greu să nu izbucnesc în râs, stârnit tocmai de faptul că nişte suflete şi creiere de altfel alcătuite identic cu mine, cu două membre inferioare şi doi ochi, urechi, coşuri şi păr pe piept, pot urla şi mă pot comanda ca pe un robot...

Poza îi aparţine lui Adi Stănescu, a fotografia vine de la a fura sufletul, nu?

Lui I.!

Da, ştiu că aseară a fost lună plină şi că la ora cînd ai plecat spre casă ai văzut o lună plină enormă, galben-roşiatică aşa cum numai noiembrie ştie să picteze. În drum spre Evul Mediu m-am uitat prin parbriz şi eu la ea, dar era mult mai târziu iar Luna urcase pe boltă, se micşorase şi devenise cât un bănuţ argintiu. Nici urmă de roşeaţă, nici urmă de tulburător gigantism! Şi totuşi, culmea, în sufletul meu Luna ta era încă mare şi roşie!

Primit cadou un tricou - şi o carte de Alain de Botton - de la bunii mei prieteni Adi şi Angela. Tricoul afişează frontal un "Mephisto provoke" sugerând imaginea mea în ochii lor: un provocator socratic pornit pe discuţii şi îndoieli, un ghiduş - aparent umil - pus mereu pe născut zâzanie şi generat disonanţă cognitivă (cf. Adi). Da, asta sunt, un Mefisto calin. Mulţumesc, dragi prieteni!

Întâlnit azi, la masă, un vechi coleg de pe vremea CPA (Computer Press Agora). Inginer CAD, el răspundea de editarea revistei CAD Report. Printre multe probleme aruncate agreabil printre ciorbe şi sarmale, o frază care venită de la el, un inginer axat pe CAD, mi-a reamintit că viaţa e de fapt poezie întreruptă cu multă proză: vorbea de un pachet soft pe care îl primise spre vânzare (e şi distribuitor de software) şi care avea pe cutie poza unui zgârie-nor fotografiat prin lentilă fish-eye (sferică), la vederea căruia, îl citez, "inima a început să-mi bată tare de tot".

Rubicondul roşcat are o primă propunere de nume, venită de la Gabi Radic - Timbru.com , şi anume Arthur. Îmi place, recunosc!
Ca să fac mai interesant jocul, voi premia cel mai bun nume cu un tricou (XL, L, sau M) cu personajul tipărit pe el. Alea jacta est!

Update: Sosesc nume, le plasez în extensia acestui post:
Update 2: Am fost întrebat ce se mai întâmplă cu concursul, explicaţia este că aşteptam concurenţi şi nu fixasem o limită de timp, dar desigur, e cazul să o precizez. Cred că miercuri, 30 noiembrie este rezonabil ca dată de încheiere, şi voi decide până vineri, 2 decembrie, câştigătorul.

Păcat de cuvântul "a comemora", zăpăcit de oficiali şi înregimentat cu forţa în legiunile limbii de lemn. Împuternicit de-aş fi fost cu patalama de legiuitor şi paznic al limbii sufleteşti române, i-aş fi dat o notă mai personală, lipsită de rigiditate, în care eu şi cu altcineva, un el, o ea, chiar am memora în tandem trecute fapte şi instantanee comune. Dar nu sunt, paznic şi legiuitor, aşa că mă voi limita la a memora clipe dragi de unul singur. "Co-" poate să plece în limbi fără cultul comunitar al memoriei.

Sub mine zace un motor puternic, spiritual, de n cai putere, care momentan merge la ralanti şi rareori accelerează, de cele mai multe ori demonstrativ, cu ambreiajul apăsat. Am faruri galbene de ceaţă cu care tai fuioarele. Am ESP şi ABS cu care navighez mai stabil şi airbag-uri în caz de coliziune. Am 5 locuri dar mai încap suflete şi în portbagaj. Trapa mi se deschide silenţios şi pot amuşina delicat mirosuri şi parfumuri noi. Demarez mai greoi, dar odată pornit pot depăşi strategic armăsari mai tineri care nechează mai sonor, au crupa mai încordată şi le luceşte pielea mai frumos.
Cineva ar spune acum, "cam hipo-moto-velo, dar frumos" :-)

Că veni vorba de Klaus (motanul nostru siamezo-birmanez), mi-am dat seama că, vrând să fac upgrade de platformă weblog la Movable Type 3.2, fac exact cum face el (motanul) când, de pe monitor, încearcă să sară pe frigider şi ezită, şi cumpăneşte, şi îşi flexează muşchii, şi estimează, şi tremură, şi până la urmă sare..., voi face şi eu saltul, cândva zilele acestea.

Când primeşti un colet-cadou împăturit aiurea, cu un colţ rupt de unghiul ascuţit al ramei din interior, cu triunghiurile care îl închid lipite neglijent, şifonat şi excentric, se cheamă că l-a împăturit un băiat şi totul poartă numele de dynamic packaging.

Ascultând Paul Simon în maşina caldă, noaptea la 12, venind de la Sighişoara. Bând ceai Twinings Earl Grey Rose (2% petale de trandafir), în dimineţile reci (să-l rog pe Ciprian să-mi mai aducă din Londra).
Desenând cu tableta caractere cu părul roşcat, luminoase şi calde. Soarele arzându-mi blugii cu pete de lumină portocalie. Cămăşile reci, pe care le încălzeşte rapid trupul febril (părul de pe mâini şi corp, erectil de la frig, creează un spaţiu intermediar, izolant). Seara (doar una, din păcate) în care am citit poezie de dragoste
Walt Whitman ("...Eu nu-l pizmuiesc pe Preşedinte în Preşedenţia lui..." - Whitman, plus adolescentul-minune Rimbaud) cu Adi şi Mediana, lângă o Grasă de Cotnari şi pâinea prăjită cu cremă de icre şi presărată cu măghiran. Mircică umblând ca un pinguin (de scris nişte rânduri: "Aveţi un costum de pinguin pentru băiatul meu?"). Emma, restaurantul, pivniţa cu lampadare roşii ca sufletele noastre. Râsetele venite de nicăieri - sau poate prea încărcate de ceva, dar oricum al naibii de eliberatoare. Tu.

Adorabile nopţile în care, pentru că eşti rupt de oboseală seara, filmul se rupe brusc după ce săruţi perna şi te trezeşti a doua zi năuc, tumefiat, dar atât de fericit şi conştient de frumuseţea începutului de zi de parcă tocmai ţi s-a oferit o nouă declanşare fiinţei. Apoi, o durere mai veche din umăr, dezmorţită şi ea, devine o primă notă falsă în uvertura asta fericită, o logodnică mofturoasă căreia înveţi să i te supui. Şi încet, încet, oscilând între a mai mozoli în dinţi sânul preplin al fericirii de a exista sau a roade cu necaz sâmburii amari ai coceanului viermuit (rutina), începi o nouă zi, semnezi un nou contract în alb...

Ce minunat este să-ţi creezi o lume de personaje, departe de lumea dezlănţuită. Aştept propuneri de nume pentru rubicondul puşti din imagine. Software: Alias SketchBook™ Pro. Hardware: Tabletă grafică Wacom Intuos 2

Mi-e dor de Cluj ca de-o bandulieră
Purtând un singur glonţ de aur, rece şi fatal
Vipuşca-i strada Horea, iar Zorilor chipiul şui pe deal
Grădina din Republicii, eco-republică stingheră
Mi-e dor de Cluj ca de-o bandulieră

Mi-e dor de Cluj ca de trăgaciul unei puşti
Metal lucind a stins, potenţial declic mortal
Cureaua-i Grigorescu, din piele moale de crotal
Iar Someş - trup de amant prins între femeiuşti
Mi-e dor de Cluj ca de trăgaciul unei puşti

Mi-e dor de Cluj - un poligon de tragere cu glonţ de aur
Copil de trupă adormit pe după dealuri
Amfibie dorită crunt de maronii centauri
Cu sârme, şi frontoane, militarizat sentimental balaur
Mi-e dor de Cluj - un poligon de tragere cu glonţ de aur

Vă informăm că in data de 50-17-5002 s-a emis factura MD30111974 în valoare de 31 de ani(treizecisiunu ani). Vă mulţumim că aţi ales planeta Terra, localitatea Tg.-Mureş, religia ortodoxă, sexul masculin, profesia de designer, gândirea analitică, ochii căprui, zodia Săgetător şi faptul că sunteţi dreptaci! Contractul dumneavoastră se prelungeşte automat pe o perioada limitată de timp şi poate fi întrerupt în orice moment cu un preaviz de 3 secunde.

Simt în toate oasele cum sunt pe cale să fac 30 şi un pic, adică 31 de ani. Cum mă transform din dihania tânără pulsatorie în centaurul uscăţiv standardizat. Simt limfatic cum tânărul gata să alerge în orice clipă să culeagă maci aleargă acum tot mai mult, mental, să culeagă lauri.

Luna febrei, a gatului dureros, a aşteptării resemnate sau indiferente a primei ninsori. Luna cerului sticlos puzderie de stele. Luna primelor îngheţuri topite de soarele de la zece. Luna în care noaptea închirceşte pământul cu bălţi îngheţate iar ziua îl mângâie cu vânt tăios. Luna ceţii. A misterului trist. Luna copiilor ageri. A desfăcutului murăturilor făcute. A iubirilor statornice. Noiembrie, luna nebună, cu părul anapoda şi ochii dilataţi. Cu duminici care ne poartă sâmbetele. Cu fularul ghemuit pe gâtul solitar. Cu morţii luminaţi, crizanteme şi castane prăjite. Cu oameni creionaţi de frig, mai ascuţiţi, mai decupaţi pe fundal, şi totuşi dorind să se estompeze sufleteşte în aşteptarea frigului cel mare.

... sau cum poate o frunză care moare să declanşeze minunat un început în loc să puncteze trist un sfârşit...

Serile de novembre sunt uneori verzi, vîscoase şi vitale aşa cum e uleiul de măsline, ţine-l-ar Domnul! Nu cel ultra-rafinat şi amestecat cu mirodenii, nu cel storcit din resturi, ci acela cu nume de soare. Acela care păstrează în el şi îţi transmite mirosul rascopt al ierbii de pe dealuri, al parcă-acasă-ului, al ochilor strălucind. După-amiezele de novembre, cu soarele dus, cu tâmple fierbinţi, cu viaţa pulsând melancolic, cu tine parcă băiat şi uleiul de măsline parcă deal ierbos, sunt de picurat pe suflet. Ieşit în lumina amurgului, parcă timpul a început să şchiopăteze holbându-se la mine.

Despre conversaţii venite de nicăieri şi duse tot acolo, cu oameni indecişi dar precişi, visând la munţii pe care nu i-au urcat niciodată. Mircea (gog), vorbind cu Laci (jake), mai demult, dar atât de posibil alaltăieri.

Nu-mi place pentru că îţi dezgoleşte groaznic sufletul, care-şi pierde coroana de frunze clădită cu trudă de primăvară şi coaptă bine de vară. Odată dezgolit, pirpiriu şi roşietic, sufletul devine expus îngheţului. Nu-mi place pentru că trunchiurile naturii se despoaie pe când oamenii se acoperă în foaietaje de blană, păr şi textile şi cu greu le mai întrezăreşti roşeaţa sufletelor.