February 2011 Archives

Cei doi s-au săcătorit (nu reușesc nicicum să-l conving că e vorba de căsătorit)

Vrea să intre la toaletă, dar e ocupată. E rugat să aștepte. După câteva secunde lungi, lungi, exclamă disperat: nu mai pot să aștept că mi-a plecat așteptarea!

... să întâlnesc echipa de bob a României în Winterberg, Germania, şi să recunosc instantaneu proasta gestionare a imaginii noastre afară. Să văd un van Mercedes tractând o remorcă cu o prelată tricoloră, murdară, cu Times New Roman italic colat pe ea. Şi mă gândesc, chiar nu exista o firmă în Romania care să producă o carcasă de fibră de sticlă şi o alta care să coleze pe ea ceva de care să poţi fi mândru?

În ianuarie, în calitate de schior începător şi aflat în Germania, mi-am rugat prietenul din Bochum să mă ducă la schi acolo, la nemţi acasă. M-a dus la singura staţiune de schi mai apropiată, pe nişte dealuri mai răsărite, la Winterberg, localitate aflată cam la 100 km de Bochum. 20 de piste, din care 13 cu nocturnă, teleschiuri, piste de începători, de avansaţi, pârtie de bob, trambulină, site actualizat cu starea pârtiilor şi camere web, baruri apres-ski, facilităţi de închiriere echipament, echipe salvamont dotate la fiecare pârtie cu skijet-uri, pârtii pline de olandezi veniţi să schieze, deh, la ei e câmpie. Jos în sătuc, am dat cu ochii de minivanul echipei de bob a României, probabil venită la antrenamente. Remorca cu săniile era tricoloră, dar voi reveni pe acest subiect. Cert e că în acele condiţii e o plăcere să schiezi. O spune unul care n-a prea vizitat Austria...



 
   

Zilele trecute am constatat, din nou, stupefiat, cum s-au tăiat teii de pe strada Bolyai. Zona arată acum hidos, şi din nou mă întreb, chiar era imperios necesar? Mereu mă văd nevoit să fac, pentru a câta oară, paralela cu Germania, acolo unde copacii sunt trataţi extraordinar: chiar şi cei mai bătrâni copaci sunt protejaţi, cosmetizaţi, păstraţi, iar rezultatul este o Germanie extraordinar de verde şi de naturală. La noi, repet, natura e în eternă retragere, în permanentă defensivă în faţa intervenţiei agresive a omului. Predomină horticultura de sezon, covoare de pietre concasate şi ansambluri florale încadrate de pavele, un strai vegetal adus la comandă, în funcţie de fişierele CAD ale cine ştie cărui inginer horticol înţepenit.
Încep să înţeleg că oamenii Primăriei Târgu-Mureş chiar sunt deconectaţi de la tot ce înseamnă continuitate în acest oraş. Reprezintă probabil omul noului val, cel care rade şi reface, prost, de la zero, un peisaj urban, neavând nici o imagine mentală anterior formată şi nici o conexiune sufletească cu locurile acestea. Pentru el e mai uşor să taie un copac din rădăcină ca să facă loc unui trotuar cu pavele, decât să păstreze copacul şi să se gândească la soluţii mai blânde.
Ruşine, Primăria Târgu-Mure, ruşine, primar Dorin Florea!
Eu am crescut de mic cu teii aceia iar strada Bolyai este oarecum coloana vertebrală a oraşului, una din puţinele zone rămase intacte, nealterată de hoteluri şi blocuri de beton, şi văd acum că cineva s-a trezit decis să o remodeleze. Acei copaci erau parte a peisajului urban Bolyai. În locul lor, vor apărea probabil copăcei ornamentali şi pavele. Încă o dată, ruşine! La vot, vă voi penaliza.  
        

Sunt un produs al anilor 70'-80', adică un decrețel. Asta înseamnă că în ceea ce privește subteranele comunismului sunt un naiv, un mucos situat prea aproape ca vârstă de perestroika pentru a fi apucat să dau cu nasul de nucleul tare al comunismului. De chestiile murdare. De frenezia patriotardă, de carnetul de partid, de epurare, de racolări de informatori. De cei din urmă vreau să scriu acum, un gând fugar: ies la suprafaţă, an după an, nume din viaţa publică, compromise de colaborarea cu Securitatea. Oameni care au tăcut atâţia ani, cu trecutul maculat ireversibil, cu problemele puse la sertarul intim dar gata oricând să irumpe în agora. Iată că în actuala eră digitală hârtia îşi revendică răzbunătoare porţia de glorie, arătându-ne că încă poate deturna destine. Ar fi uşor şi superficial să-i judecăm pe aceşti oameni printr-o singură lentilă, iar soluţia oprobiului este cea mai la îndemână. Uităm, cel mai adesea, să ne imaginăm pe noi înşine în situaţia de a fi racolaţi, de a fi vulnerabili, uităm să ne punem în context. Aşteptăm verticalitate de la ei, uitând că sistemul a retezat verticalitatea izolându-ne... un om izolat e un om vulnerabil. Uităm să vedem că, de fapt, cei care constituiau sistemul, părţile lui active, pârghiile, rotiţele, trăiesc confortabil în anonimat: securiştii, foştii activişti, îşi conduc azi bine mersi afacerile sau îşi încasează pensiile şi probabil rânjesc pe sub mustaţă de căte ori văd câte un fost informator deconspirat în presă.

Oare când îşi va face şi România curăţenie în debara?

Cu mâna! Da, în 2011, grămezile de praf adunate cu mătura de cei de la Salubriserv sunt strânse de un lucrător cu palma şi puse în sac. Ceva mai ecologic nu cred că s-a inventat încă. Putem da lecţii oricui în materie de ecologie.