Recently in Călător Category

O veste care mă face să tremur, ca potenţial utilizator, este că pe 1 decembrie (să precizăm şi anul, 2009) se inaugurează tronsonul 2B (Gilău - Câmpia Turzii) al Autostrăzii 'Transilvania' . Oh, God, my God!

Detalii de la EVZ.ro - adică de aici

Încheiat ieri o tură scurtă de munte-lac-pădure. Stabilit tabăra punct de plecare-revenire la cabana unor prieteni pe Valea Mermezeului, la Stânceni-Ciobotani, înainte de Topliţa. Vizitat în trei zile Topliţa (la bazinul de apă termală, tocmai schimbată, optimă) apoi urcat a doua zi spre Broşteni, via Borsec (de la coada lacului de acumulare Bicaz, adica Izvorul Muntelui luat drumul spre Vatra Dornei, apoi întors la coada lacului şi ocolit acesta pînă la Bicaz Port şi Bicaz, de unde mers spre Gheorgheni via Cheile Bicazului - Lacul Roşu, intrat seara în Gheorgheni şi întors la Topliţa prin Lăzarea - Ditrău). Peisaje mirifice, drumul pe alocuri foarte prost însă proaspăt turnat de la Lăzarea la Topliţa, ceea ce e bine. La Bicaz Port se înfiripă un punct de interes turistic dar locul e poluat de manele cu grătare la căsuţe, pe restaurantul plutitor preţurile la mâncare au luat-o razna. Ca o concluzie destul de amară, zona Bicaz e superbă dar subdezvoltată turistic, parcările de pe şosea sunt sufocate de deşeuri şi mirosuri pestilenţiale - Doamne, ne batem joc crunt de propria ţară! Am văzut imagini incredibile cu Loganuri maşini oprite în parcare şi printre deşeuri (PET-uri, pungi, saci cu gunoaie) familii întregi prăjeau mici la grătar, cu pătura întinsă lângă gunoaie. Cred FERM în necesitatea alcătuirii de patrule ale mediului care să ardă crunt poporul, până ce acesta se va civiliza, cum altfel decât forţat - este ceea ce s-a întâmplat de altfel şi cu popoarele vestice, care nu s-au născut conştiente de importanţa nealterării mediului ci s-au străduit - inclusiv punitiv - să devină mai atente la acest lucru.

Mi-e silă de tarabele de lemn improvizate în Cheile Bicazului şi la Lacul Roşu, ca pretutindeni de altfel în Romania. La Lacul Roşu o industrie a kitschului şi a comerţului s-a dezvoltat ca o ciupercă hidoasă pe spatele acelui loc. Este izbitor contrastul între măreţia lacului - liniştit, întins şi sălbatic, şi ceea ce se întîmplă pe malul lui. De vină sunt, cine altfel, autorităţile, care închid ochii la asemenea grozăvie. În contrast, semn că se poate, îmi aduc aminte de Lacul Sfânta Ana, unde regulile stricte de campare şi vizitare, inclusiv taxa de vizitare, au mai filtrat de impurităţi acest fluviu mâlos de turişti atenţi la propriile pohte mai degrabă decât la natură şi ce poate oferi ea. Ţara mea, eşti pe o cale greşită, trebuie să pui accentul pe educare înainte de a produce sloganuri de genul Land of choice!

Pe scurt, ce-mi doresc:

Mediul - Visez la o ţară unde natura se va păstra - la maxim posibil - nealterată în contact cu turismul. Turismul, prin definiţie, interacţionează negativ cu mediul, afectează peisajul, şi trebuie menţinut într-o matcă oarecum paralelă cu natura care să poată să-şi ducă neafectată ciclurile mai departe.
Cazarea - Visez la o ţară în care structura de cazare şi alimentaţie să fie gazda competitivităţii şi a diversităţii. Hotelurile, pensiunile şi spaţile de cazare să existe nonintruziv în peisaj, cu discreţia care să dea prilej naturii să se desfăşoare şi să fie observată, să învăluie în loc să fie învelită şi prinsă în chingi. Toată structura de turism să fie transparentă informaţional, să ştii unde şi cum te cazezi de când ai plecat de acasă. Promovarea să fie făcută cinstit şi cu inteligenţă şi să inspire.
Căile de comunicaţie - Visez la o ţară în care şoselele sunt impecabile, te poartă lin, nu îţi hurducă creierii la paroxism. Indicatoarele: clare, concise şi bine amplasate.
Oamenii - cred în pregătirea temeinică a oamenilor care au de-a face cu tursimul: de la rangeri, hunteri, protecţia mediului, silvicultori, salvamontişti, salvamari, ghizi, şoferi, recepţioneri, bucătărese, cameriste şi portari. Vocaţia trebuie completată cu educaţie şi continuată cu pasiune. Dacă nu, drumul spre vapoare e deschis şi vorbim mai încolo!
Setul de reguli: Scrise şi nescrise. Nu ştiu de ce, dar văd la fel de necesar ca încă din timpul şcolii să existe ore legate de modul adecvat şi civilizat de a face turism şi a proteja mediul. Educaţia de acasă, dacă există, să fi continuată sau suplinită de şcoală. Având în vedere că natura este un bun atât de valoros pentru ţara aceasta nu văd de ce n-am avea materie şi religie specială pentru ea şi protejarea ei.

  

   
  

 

Am fost zilele trecute la Argeş, de unde se trage bunicul meu dinspre tată. În scurta şedere, majoritatea discuţiilor s-au dus pe recoltă, pe parcela de lângă Salcia lui Pană, acolo unde unchiul Costică se va duce cu Burdujoi să vadă dacă cei de la societatea Semina au folosit au ba pământul, dincoace de calea fierată . M-am simţit spectator pasiv în poiana lui Iocan, Moromete glăsuia în faţa mea acum ca şi în urmă cu decenii bune. Costică e leit Moromete, parcă îl vedeam pe Preda cocoţat în brazii din faţa casei, ciulind urechea la cum ţăranul român dezleagă ironic mersul vieţii.
Totuşi, mi-am dat seama din nou cum Bărăganul a ars necruţător aceste vieţi prin imensitatea şi arşiţa lui şi cum Ar(dealul) nostru delurit şi împădurit a clocit la umbra lui alt spirit, mai verde şi mai molcom. Am văzut diferenţa telurică a sufletelor noastre şi mi-am gonit la final Golful cu disperare spre munţi, nerăbdător să dau de Transilvania, de Silvaea mea dragă.

La dus am trecut prin Sibiu, care îşi coace temeinic renumele de oraş frumos. Sibiu este categoric pe calea cea bună şi văd acolo, fără tăgadă, atenţia saxonă la detalii şi rigoarea combinate cu spiritul de comerciant nativ al românului, rezultatul fiind fericit. Am trecut apoi spre Vâlcea prin Defileul Oltului, o zonă cu o frumuseţe aparte, demnă de o vacanţă care să îl exploreze în detaliu. Poze - puţine - pe Flickr

Pentru un turist, imaginea fiecărei naţii vizitate se suprapune unui portret-clişeu creat după experienţele anterioare, informaţii din mass-media, literatură, etc. Polonia, cel puţin cea sileziană, din sud-vest, a refuzat cu încăpăţânare să îmi ofere detalii prin care portretul înmagazinat să se juxtapună informaţiei proaspete, de la faţa locului. M-am mulţumit aşadar să preiau imaginile, mirosurile şi clişeele pe care mi le-au servit oraşele, nu oamenii care le locuiesc.
Ungaria ne-a preluat, ne-a amuşinat şi, ghicind graba cu care ne îndreptam spre Polonia, ne-a predat Slovaciei fără prea multe formalităţi. Care Slovacie, traversată în diagonală, a fost chinuitor de lungă şi asemănătoare cu România. Republica Slovenska, desprinsă de locomotiva cehească, pare o garnitură de marfar trasă pe linia moartă: o enclavă de pace rurală, uşor incoloră-inodoră. Cariere de piatră sapă nemilos din coasta roşcovană a munţilor. Ţara trecută pe diagonala SE-NV pare pustiită iar sălbăticia ei, neaccidentată şi nespectaculoasă, te face să goneşti cu nelinişte spre Polonia pentru că acel ceva care nu se întâmplă şi acel loc care nu apare dau senzaţia neîntâmplării şi a nimicului în care te-ai putea topi pe veci. În acest sens, Polonia ne-a întîmpinat măcar cu feţele ascuţite ale blondelor ei femei şi cu tractoarele masivilor ţărani polonezi. Cu statuile colorate şi împodobite ale Fecioarei catolice. Cu cimitirele cu piatră neagră şi pline de flori artificiale. Polonia este o Germanie estică, bine împădurită, cu o reţea bine întocmită de drumuri care sunt mai peste tot în reparaţie, de unde ambuteiaje peste ambuteiaje. Este ţara unde GPS-ul lui Adi, care anul trecut în Germania şi Olanda a funcţionat impecabil, a dat chix, dirijând Golful meu peste drumuri forestiere din Cracovia în Katowice, astfel că la câteva zeci de minute de concertul U2 noi ne aflam în mijlocul câmpului, undeva între două sate, neştiind dacă acel drum de pământ offroad avea să ne mai scoată undeva.


 
foto: Aretha Soare

Polonia, totuşi, are şi contraste, precum cel dintre Katowice şi Cracovia. Primul, fost oraş industrial, parcurs de compresorul socialist, n-a vrut să ne ofere decât o patiserie - croissantul cu varză călită, o nebunie - şi Muzeul Sileziei, cu o mini-expoziţie de gravură Dürer, Rembrandt şi Piranesi. Principalul centru comercial din Katowice expune roşii, castraveţi şi prune în faţa intrării şi are un megafon prin care o poloneză inexpresivă debitează texte de reclamă într-o poloneză fără sex-appeal. Oraşul ne-a taxat şi suprataxat parcarea, în care prima oră costa 1,5 zloţi, a doua 1,80 şi timpul depăşit 2 zloţi, totul de parcă ar fi vrut să ne alunge. A reuşit, peste două ore şi alte peripeţii cu GPS-ul eram la Krakow (Cracovia). Care s-a dovedit mult mai primitoare şi mai spectaculoasă. De la superbele catedrale care adăpostesc morminte de regi ai Poloniei, la casa cardinalului Karol Wojtya, viitor papă Ioan Paul al II-lea, la cafenelele sexy, la Muzeul Czartoryski, unde după multe peregrinări prin galeriile de istorie, am dat de "Doamna cu hermina" a lui Da Vinci, superbă lucrare care a trecut prin multe până să ajungă la acel onorabil loc... Geniul lui Leonardo te izbeşte fără doar şi poate: pielea străvezie a femeii lasă să se ghicească, atenţie, doar să se ghicească, vene delicate, obrazul preia în partea de jos din lumina reflectată de blana herminei, lumină care se topeşte în umbra pomeţilor. Hermina, cu anatomia impecabil trasată graţie cunoştinţelor acumulate de pictor, are o blană albă care absoarbe o parte din lumină iar o parte o reflectă. Racursiul impecabil îl întâlnisem adineauri şi la calul din gravura lui Dürer de la Slaski Museum din Katowice, aşadar un maestru mă pregătise pentru celălalt. Una peste alta, am ieşit iradiind în piaţetele de granit ale Cracoviei. Clădiri albite de vreme aruncă o lumină ireală, reflectarea soarelui, asupra celor de peste drum, în contrast fantastic cu calcane înnegrite de vreme.

Next: concertul U2

Budapesta e categoric o femeie, un organism lătăreţ şi viu care te soarbe într-un carusel de cariatide, biserici, părculeţe, tunele, colţuri, fântâni, cafenele, te urcă pe sânii ei, te coboară în Dunăre, te ia în palme ca o femeie coaptă şi te azvârle jucăuşă de pe un mal pe celălalt, îţi pompează în nări parfumuri de tei şi castani, e un mozaic de fapte, instantanee, cadre şi poveşti, o parcurgi ca tras de un fir roşu la capătul căruia te aşteaptă Ariadna, unguroaică focoasă.

Mircică, ţinut de Csilla, astă-vară în mirificul ţinut al Harghitei, la manejul de la Homorod.

Vizitat nu demult Muzeul Etnografic Cluj. Însorită, încîntătoare şi liniştitoare vizită: biserici maramureşene, bordeie, stupi şi suveici, uimitoarea inventivitate ţărănească.

Suprapuse, pe straturi, istoria, publicitatea şi arhitectura. Care în cazurile fericite se îmbină, se suportă, se ajută, se pun în valoare. În cazul de faţă, se sluţesc una pe alta...

Graţie Cristianilor am vânat pe lângă Gară sfeclă roşie, un gogoşar umplut cu varză şi o spirală cu cremwurst. Improvizat farfurioare din sticle expirate de fanta. Cumpărat lapte pentru cafea. O zi însorită nu poate începe decât cu murături, patiserie şi cafea cu lapte!

Îmi doresc să am dimineţi frumoase! Dimineaţa frumoasă este dimineaţa de mai, iunie, la răsăritul soarelui, cu aburi moi pe verdele de afară. O dimineaţă frumoasă e udată de rouă, are multă vegetaţie pictată de soare, îţi face pielea de găină şi mintea de cocoş căci te gândeşti încă adormit cum să fecundezi ziua. O dimineaţă frumoasă se desfăşoară ideal lângă o grădină care are rolul de a capta ca un vas diafan frumuseţea dimineţii pentru a o revărsa apoi spre tine, cu reflexii, sclipiri, arome şi profunzimi vegetale.
Plecat de acasă am mereu curiozitatea de a sonda vizual dimineţile, peisajul nou atrăgându-mă oricât de sordid, pietros, rigid sau molatec ar fi. În Germania, trezit primul, priveam fascinat prin termopan cum arabul de peste stradă îşi aranja în fiecare dimineaţă fructele - şi erau o mulţime, viu colorate, apetisante, tari şi înnrourate. Era un ritual al acelui posesor de mic magazin pe care ajunsesem să-l aştept în fiecare zi ca pe un semn că lucrurile merg bine şi că ritualuri ale muncii, benefice, există peste tot, iar asta mă liniştea.
În Londra priveam de la fereastra hotelului cum o pisică albă cu zgarda roşie îşi făcea toaleta de dimineaţă la o fereastră de peste stradă. Eram sigur că vorbeşte engleza şi că aşteaptă ca adulţii să-şi bea cafeaua cu BBC pe fundal la TV. La Ernei mergeam la capătul parcelei de pămînt, acolo unde soarele de după dealurile erneiene deja evapora roua şi veneam înapoi spre casă, înaintând odată cu Helios în lupta devoratoare cu umbra dealului. Udam cu furtunul ceapa, răsadurile, şi simţeam în asta o bucurie aşezată, de parcă-mi udam propriile rădăcini.
Acum, în Cluj, priveam cum soarele îmi trimite un salut spart în cele 21 de ferestre anoste ale clădirii de vizavi.