October 2010 Archives

... de ce, toamna trezește în mine pedunculii amorțiți ai poftelor gurmande. Și mai cu seamă, sunt prins de harul încropelilor gastronomice. Și am exemple: căpățâna de conopidă, destinată fiertului, odată curățată, lasă în urmă tulpini cărnoase dar ușor seci, cele pe care creșteau frunzele, precum și torsul gros din care se desprindea leguma. În mod normal, sunt resturi vegetale sortite coșului (deși tare frumoase grafic). Le-am pus totuși în mixer, le-am tocat bine, apoi le-am amestecat cu piper, sare, ulei de măsline și puțin oțet balsamic. Rezultatul, o salată aromată, devorată rapid.
Ciupercile champignon, crude, curățate de pieliță și picior, sărate, sunt absolut delicioase. Când sunt proaspete, mustesc de sevă și crănțănesc în dinți.
Cumpărat cafea măcinată Lavazza Matino. Life is short. După un an de Tschibo Family și Exclusiv, m-am aruncat și eu la niște cafea entry level lux. Citesc cu deliciu, pe spate, bulele care o declară mai intensă ca gust (trei bule bifate), mai puțin aromată (două bule bifate), mai puțin prăjită (o bulă)  Mai citesc cu nesaț faptul că e recomandat să umezești puțin filtrul de hârtie înainte de a pune cele trei linguri regulamentare per cană, și că e bine să folosești apă puțin mineralizată. E clar, asta se trece în manualul epicurianului, capitolul Savoir vivre, secțiunea Gastronomie, subsecțiunea Băuturi, Cafea.

Dacă tot am pomenit de asta, voi lansa, prieteni cetitori, către voi, o mică provocare/chemare... la joacă. Să încropim colaborativ o culegere de tabieturi - voi reveni cu detalii într-un articol viitor. Înțeleg aici, prin tabiet, nu doar plăcerile gastro, ci și, ca exemplu fictiv, fumul de pipă tras duminica, cu Dilema veche în poale, plimbarea la pădure cu câinele, bifatul anual al festivalului de jazz sau de... sarmale, și exemplele pot continua. Cu singura condiție, desigur, de a rămâne mai mult în zona tabietului ca taifet, epicurian, gust, plac, plăcere, poftă, și nu ca obișnuință, deprindere. (Par example, o fi joggingul un tabiet, dar unul mai lipsit de... savoare)  

Acum câteva zile m-am jucat cu plastelină plastilină împreună cu Mircică. Făceam concurs cine găteşte cel mai bine un fel de mâncare. Tortul lui multicolor şi creativ a "bătut" insipida mea porţie de cartofi cu caşcaval. Dar n-am pierdut... mi s-a trezit din nou apetitul pentru plastelină şi modelare. Mi-am cumpărat plastelină plastilină...

 

Am finalizat cărticica-album despre Sulina. Despre cât m-a pasionat subiectul vorbeşte mai bine direct cartea. Vă recomand să o parcurgeţi direct pe situl Issuu, în mod full-screen.

 

În nimic nu suntem singulari, inclusiv în traumele care ne-au marcat. Citind articolul Emmei despre casa copilăriei şi despărţirea de ea, mi-am adus aminte de acel octombrie friguros în care eu şi familia mea ne-am mutat de pe Vulturilor. De strada copilăriei mele am mai scris aici. De despărţirea de ea, atât de dureroasă, atât de departe, n-am povestit nimănui. S-a întâmplat înainte să împlinesc 12 ani... Am lăsat totul în urmă, duşumeaua neagră, podul cu viespi, pivniţa cu pere dulci şi capacul ei de beton, părul care zumzăia de albine primăvara. Oarecum simbolic, nu realizam atunci, îmi încheiam epoca Vulturilor cu un foc în grădină, ai mei plecaseră deja şi eu am rămas arzând hârtii, bucăţi de lemn şi, cel mai probabil, copilăria mea de ca un vis. Era frig şi priveam în jur la locul care m-a făcut ceea ce sunt: un iremediabil visător. Tufele de cimişir, tunse milităreşte de bunicul, încadrau trandafirii carmin, gladiolele şi lalelele primăvara. Uite şi arbuştii de tuia, la rădăcina celui de pe poteca centrală îmi îngropasem cutia de conserve cu mesaj spre cetăţenii viitorului... Pe gard, viţa sălbatică se înroşise cumplit, urma să cadă şi să lase dezgolit gardul cu plasă roşcată împletită. Terasa pe care o vopsise mama pe când trăia, într-un albastru deschis cum nu am mai văzut de atunci niciodată. Treptele lustruite de atâţia paşi, camera bunicului, prăfuită, dulapul de nuc masiv, carpeta verde de pe perete... Soba din bucătărie, cu găurile ei de fontă şi uşiţele fierbinţi, periculoase. Iarna, hârâitul lopeţii de lemn a bunicului, care suna înfundat de la zăpada mare. În zilele geroase, scârţâitul paşilor străinilor care călcau zăpada pe stradă. Perdeaua trasă încet, în zori, ca să vezi, cuprins de o bucurie surdă care creştea în inimă, fulgii enormi luminaţi de cercul de lumină al felinarului de pe stradă. Primăvara, ghioceii crescuţi sub hortensiile enorme. Pământul rece din umbra casei, pe care îl scormoneam vara. Tencuiala tălpicii casei, sură, crăpată, stropită în relief, pe care îmi trăgeam drăgăstos palma. Tancurile mele de plumb turnate în nisip în cutia rotundă de cremă de pantofi. Parfumul florilor de măr, gustul roşiilor, al strugurilor, mirosul grămezii de gunoi. Al foliei de nylon cu care am făcut primul meu cort, picurii de condens cu care s-a acoperit instantaneu. Cireşii lui Turcu, din care furam mişeleşte. Strugureii roşii de la Gál-neni, nepoata de la Bucureşti a vecinilor de dincolo de Gál, grămada de nisip de la Fazakas. Ah, copilărie...

... în trecut marinarii purtau la ureche un cercel de aur? Contravaloarea acestuia acoperea cheltuielile de înmormântare dacă purtătorul lor murea pe meleaguri străine, lucru foarte probabil. Dintr-un interviu The Guardian cu Morgan Freeman.
Mai spune acolo actorul: după ce ai trecut printr-un mare pericol, nu te uiţi la lume în mod diferit, lumea e aceeaşi. Te uiţi la tine diferit, ai o imagine diferită despre tine (lui Freeman îi place să navigheze).
De asemenea, spune că fără vise nu există viaţă, şi că asta vrea să insufle copiilor şi nepoţilor, capacitatea de a visa şi a avea planuri mari. Să-ţi faci planuri şi să te îndrepţi înspre a le realiza. Asta deoarece ceea ce îţi doreşti vei căpăta (atenţie aşadar la ce îţi planifici).

Capacitatea de a visa... Câţi nu au renunţat să viseze. Asta îmi aduce aminte şi de interviul văzut aseară cu Mircea Cărtărescu, la Profesioniştii Eugeniei Vodă, iar scriitorul pomenea la un moment dat de genialitate, care s-ar explica prin capacitatea de a rămâne adolescent perpetuu. Le-aş combina pe acestea două, capacitatea de a visa şi de a rămâne adolescent pururea, pentru a defini excelenţa în creativitate. (cu toate neajunsurile care derivă din asta)
  

BCN e codul Barcelonei iar Lateral BCN e codul unei excursii în echipă organizate de Lateral, firma condusă cu pasiune de Ciprian Morar.
I-am propus lui Ciprian să punem cap la cap câteva din pozele făcute de membrii echipei la BCN, rezultatul fiind o carte cu 40 de pagini imprimată la Blurb.
Blurb este un pion avansat în ceea ce numesc eu viitorul publishing-ului. Un viitor care este ireversibil schimbat de către Internet: în era asta cu toţii devenim autori. Încarci un pdf (sau în cazul Blurb, poţi face cartea prin softul lor, descărcabil) cu ceea ce ai conceput, ei imprimă în câte exemplare doreşti (începând de la 1). Opţiunile includ copertă rigidă, moale, hârtie premium, tot ce doreşti.

Pentru un individ pasionat de cafea şi derivate, filme cum e cel de mai jos reprezintă plăcere pură, picurată, aromată...



 

Mâine avem la şi dată combinaţia 10/10/10. Deşi eu sunt fanul numărului 12, zece îmi aminteşte acum de filmul lui Eames, The Powers of Ten.

Statistica, un domeniu fascinant. Se ia de exemplu Google Statistics și se urmăresc pattern-urile de căutare ale internauților, din 2004 încoace (atâta oferă Google), se pot chiar și compara termeni de căutare simultan. Hai să ne jucăm puțin:

Lucruri evidente: când caută lumea hotel? După cum se vede, tabelul e de tip dinți de fierăstrău, în fiecare an iulie e la vârf și decembrie la pământ, o ciclicitate previzibilă. Se mai vede și o ușoară descreștere cam din 2008 încoace, de când cu criza, probabil. (Am ales ca şi localizare "Întreaga lume", nu doar Romania, dar lucrurile devin şi mai interesante când compari regiuni între ele).

Tot omul înţelept îşi pune vara geamuri termopan:

Marea versus muntele în Romania

OK, acum lucruri mai interesante. De exemplu, comparaţia "criza" versus "politic". Evident, până la recesiune, merg ambele cuminte, de mânuţă. Apele (în căutare) se cam despart din 2008.

Dovada că bulgarii stau mai bine cu litoralul: Capitolul bătălii între oraşe (am eu un fix cu hotelurile, dar gradul de căutare a hotelului mi se pare un indicator destul de bun al gradului de interes acordat oraşului).

Nimic nou pe lume, nu-i aşa? Sexul bate de departe.

And death only turned you into a lonely (web)star.

Românul şi floarea de martie:

Ciclic, bicicleta creştea Femeia, împinsă spre un look cât mai cool (aici, oraşele în topul căutărilor sunt, previzibil, Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Timişoara, Iaşi şi Cluj):

Aşa cum spuneam şi pe FB, vacanţa de astă-vară a lăsat urme, concretizate acum, că tot e toamnă, în câteva albume foto. Cel de mai jos l-am publicat pe Issuu şi povesteşte ieşirea la taliene (plase de pescuit) cu pescari din Sulina.

  

... un anotimp atâta de nedreptăţit. Încheie verile coapte, solare, pline, şi prefigurează frigul iernii. Şi totuşi, unghiul în care soarele izbeşte Pământul toamna e atâta de special... Lumina e ireal de frumoasă! Cotind ieri cu maşina dinspre Doja spre Tudor, m-a preluat soarele de dimineaţă, aliniat perfect pe bulevardul 1 Decembrie. A năvălit ireversibil în habitaclul maşinii... Orbit, am apucat totuşi să-mi revin,  atât cât să văd cum întreg tronsonul vizibil al bulevardului din faţa mea e minunat poleit cu lumină: parbrize, muchii, frunze, dungi, într-un contrast binevenit cu umbrele accentuate, mult mai întunecate decât vara... sigur era o făţişă declaraţie de dragoste a Soarelui către Pământ.

Incredibile pozele de la BigPicture (ca de obicei, de toata lauda iniţiativa) cu barajul cu ape industriale de la fabrica de alumină din Ungaria, cel care s-a rupt zilele trecute provocând o catastrofă de mediu. De văzut fotografia 2, arată de parcă cineva, un gigant, s-ar fi jucat cu barajul distrugând colţul acestuia.
Nu pot să nu mă întreb dacă România e în stare să preîntâmpine o asemenea catastrofă, nu de alta dar avem şi noi o grămadă de bataluri, iazuri de decantare, lacuri toxice, acum în era post-socialist-industrială.
   

Citesc DecâtoRevistă, Punctum, am cumpărat de curiozitate Tataia şi mai demult Omagiu, mai rar cumpăr Wired şi Monocle / Ascult Radio Guerilla, Radio România Cultural şi AbsoluteRadio.co.uk / Conduc VW GolfPlus dar mi-ar plăcea un Volvo XC60 / Cumpăr în draci de la IKEA / Ascult Sigur Ros, Şuie Paparude, Partizan, Coldplay, U2, Noir Desir, Björk, Rolling Stones, Roger Waters etc. / Aş locui, dacă s-ar putea, o parte din an pe un litoral de Mediterana, o alta la Londra, alta în Germania şi alta în Romania / Îmi place să grădinăresc / Aş desena (mai mult) pentru copii / Vreau să am o direcţie, combustibil şi combustie am / Îmi iubesc oraşul, dar îl consider neglijat /  Îmi plac măslinele şi murăturile / Mă chinui să trec de intro la biografia gigantică a englezului despre Garcia Marquez / Îmi plac pixelii, dar şi vectorii /  Iubesc Xara şi Photoshop / Folosesc Google Apps mail  / Citesc Facebook, dar nu prea contribui / Nu ies în oraş / 30 de ani, epocă de tranzit, oare 40 cum or fi?

V-am mai spus ce fain cântă cei patru artişti islandezi numiţi Sigur Ros? Dacă nu, o spun acum, faină treabă, fraţilor! Vă iubesc!
Da' de Blogotheque - Concerts a emporter v-am spus? O iniţiativă a unor francezi, înregistrări "din mână", live, trupe super, vei găsi la ei geme.
Iată, Sigur Ros live în Closerie de Lilas, într-o altă viaţă sigur m-aş fi aflat acolo, par hasard, după o zi de muncă în advertising parizian, venind pe Boulevard de Montparnasse la brasserie şi trezindu-mă cu cei patru intrând şi cântând cu şpil Vid Spilum Endalaust.

Câteva recomandări directe din Blogotheque:

R.E.M.

Taraful Haiducilor

I'm from Barcelona

Yo-La-Tengo

Cum? Nu-l cunoaşteţi? Pe bune? Îl vedeţi zilnic, vă ciocniţi cotidian, vă intersectaţi zi de zi. E şoferul român, isterizat că ai îndrăznit să apari şi tu pe şosea. Este el, vituperând, clamând, zbierând, cu invectivele pe buze, trăgând nevricos de maneta fazei lungi. Cel care, odată dislocat ca un dop de şampanie din ambuteiaj, face zig-zag-uri nervoase accelerând, schimbă benzile cu suta la oră, o manifestare defulatoare a nervilor încinşi. Eu îl întâlnesc în fiecare zi, se pare că e din ce în ce mai nevrozat, criza, nevasta, middle-age, rata la bancă, toate acum vin şi mai acut şi îi întunecă minţile. Vă rog, trimiteţi şoferul român la o cură de socializare, undeva în Norvegia, printre reni!

... trebuie să laud Gmail. După Priority Inbox, mă gândeam ce frumos ar fi dacă aş putea să trag pur şi simplu fişierele pe care vreau să le ataşez din explorer direct în mailul scris în Gmail, cu drag-and-drop. Şi ce-mi veni să încerc... şi nu mică-mi fu plăcerea să văd că de fapt funcţionează. Tragi şi arunci fişierele sub câmpul Subject şi hopa, se atasează mailului. Whoaa!   

Ruşine, VW, că la un Golf Plus fabricat în 2006 voi mai puneaţi standard CD player, nu un player de medii digitale (recte mp3). Studiile voastre de marketing ar fi trebuit să vă prevină că targetul Golf Plus ascultă mp3 din greu. CD-urile mele dau deja pe afară din bord dar o pregătire mp3 a playerului m-ar usca de bani acum. Ruşine!
Următoarea maşină va fi configurată după cu totul alte criterii: conexiune iPod, iPad, volum portbagaj mare, cârlig remorcare, suport biciclete, praguri şi scut teren accidentat.

... cu ochii verzi ca ceaiul de Ceylon. Noul album Şuie Paparude, la descărcare gratuită pe situl lor.

Asta ar trebui să fie o poză, dar nu aveam camera foto la mine: supermarket (din acela, de proximitate, măricel, respectabil, dar cu proximitatea apatică), are o vitrină cu produse la promoţie la intrare. Vitrina e de fapt un stand măricel, cam cât o cameră de 8 pe 4 metri, cu mochetă verde pe jos. Şi, aici intervine ludicul: din lipsă de promoţii, de creativitate, de idei, de ce o mai fi, standul e populat cu doar 5-6 produse: un ghiozdan, două-trei caiete şi câteva pixuri, toate aşezate pe mocheta verde, distanţate; probabil decoratorul a simţit cât de jenantă e toată treaba şi a aliniat echidistant câte un pix, un caiet, şi totul pute de la o poşta, vizualiceşte vorbind, a treabă încropită, pentru că era ordin de la comenduire că trebuia făcută. Dacă mă nimeresc cu camera pe acolo fac o poză, că e prea suprarealist totul.
Tot din ciclul "super/hiper/marketurile - un univers magic', de citit broşura cu vinuri a unui brand de supermarketuri, descrierile ataşate câte unei mărci de vin sunt mirobolante (clişee, poezie, sirop). Cineva, un copywriter frustrat, şi-a dat drumul: găseşti totul acolo, de la "concert de gusturi", "buchet", "fructe pârguite", "simfonie a aromelor"...