De parcă n-ar fi de ajuns că sunt ocupat în RL, mai nou exist şi în SL. Eugen a fost amabil şi mi-a oferit temporar un birou în clădirea IBS din New City în SL, deci ne vom putea vedea şi acolo, unde numele meu este Mircea Dinzeo. Am de decorat un birou cu vedere la mare :).
Pentru cei care (încă) nu ştiu, SL = SecondLife (secondlife.com), RL = Real Life sau VANDR (viata-al-naibii-de-reala).
Cum sa nu te prăpădeşti de râs urmărind savuroasele, suculentele şi piperatele scene din Sleeper, de exemplu, în care un Woody Allen cu chica lui de păr şi cu aspectul de şcolar morcoveaţă îmbătrânit precoce dar plin de pohte evident puerile derulează fraze de cazi pe spate. (Woody joacă rolul unui american middle-class adormit vreme de 200 de ani şi care e trezit în viitor, într-un ambient futurist, dictatorial).
- Creierul meu! E pe locul doi între organele mele favorite! (My brain! It's my second favorite organ!)
sau
-Nu mi-am mai consultat psihanalistul de 200 de ani. Era un Freudian în adevăratul sens al cuvântului. Dacă aş fi mers la el în tot acest timp, acum eram probabil deja vindecat. (I haven't seen my analyst in 200 years. He was a strict Freudian. If I'd been going all this time, I'd probably almost be cured by now.).
sau
- Sunt ceea ce ai putea numi un ateist teologic existenţial. Cred că există inteligenţă în univers, cu excepţia unor anumite zone din New Jersey. (I'm what you would call a teleological, existential atheist. I believe that there's an intelligence to the universe, with the exception of certain parts of New Jersey.)
sau
- Maşini? Nu intru în aşa ceva. Sunt, sunt strict un operator manual... nu, nu-mi place nimic cu părţi în mişcare care nu-mi aparţin. (Machine? I'm not getting into that thing. I, I'm strictly a hand operator; you know, I, I... I don't like anything with moving parts that are not my own.)
sau
[Monroe e personajul lui Woody]:
Miles Monroe: Where am I anyhow, I mean, what happened to everybody, where are all my friends?
Dr. Aragon: You must understand that everyone you knew in the past has been dead nearly two hundred years.
Miles Monroe: But they all ate organic rice!
şi tot aşa. Filmul se încheie cu un dialog între eroii principali:
Luna Schlosser: Oh, I see. You don't believe in science, and you also don't believe that political systems work, and you don't believe in God, huh?
Miles Monroe: Right.
Luna Schlosser: So then, what do you believe in?
Miles Monroe: Sex and death - two things that come once in a lifetime... but at least after death, you're not nauseous (nu ai stări de greaţă).
Budapesta e categoric o femeie, un organism lătăreţ şi viu care te soarbe într-un carusel de cariatide, biserici, părculeţe, tunele, colţuri, fântâni, cafenele, te urcă pe sânii ei, te coboară în Dunăre, te ia în palme ca o femeie coaptă şi te azvârle jucăuşă de pe un mal pe celălalt, îţi pompează în nări parfumuri de tei şi castani, e un mozaic de fapte, instantanee, cadre şi poveşti, o parcurgi ca tras de un fir roşu la capătul căruia te aşteaptă Ariadna, unguroaică focoasă.
Văd clar cum pe spinarea masivă şi solzoasă a animalului numit societate de consum românească ies muguri neprielnici, accidente genetice, excrescenţe verzui. Să luăm de exemplu Mustangul. Mă refer la tânărul de 30 de ani, clasa medie, jugulara sănătoasă, infiltrat în mediul business, secţia marketing de provincie. Vinde piese auto, sau tablă de acoperiş suedeză, sau detergent la bax. Mustangul nostru, spre deosebire de Bizon(despre acesta, altădată), nu-şi mai bate nevasta pentru a-şi refula frustrările. În schimb, călăreşte în week-end ATV-uri prin pădurile care au mai rămas, muşcând cu furie din solul plin de muşchi verde. Bea oricând şi bere la PET de 2 litri cu amicii, dar şi whisky galez cu şeful. Copilul nu şi-l bate cu palma decât în cazuri absolut speciale. Bate cu vorba, răstită, care doare mai tare. Şi taie din priviri.
Are faţa inexpresivă. E o mască în spatele căreia stau doar pasiuni cotidiene, frugale, lipsite de consistenţă, inteligenţa nu-şi găseşte rimă în cutele obrazului de Mustang. Faţa aceea mai are un atu: cel din spatele ei pare că ar cugeta etern, te studiază lung, face paşi largi pe trepte superioare celui cu care vorbeşte.
Din păcate, Mustangii mari nasc Mustăngei care cunosc şi cu ochii închişi meniul unui Samsung DH..., apreciază periculos de mult caii putere şi nu caii maro, poartă tricouri Made in China cu texte pe care nici nu le cunosc (şi pe care, mai nou, domină cifrele) şi au mai mulţi kilometri făcuţi în coşul de cumpărături de la Selgros decât în cel de copil. Nu vreau să generalizez, dar parcă turme de Mustangi îmi bântuie mai nou creierii tot mai des.
De două săptămâni tot admir un părculeţ de lângă blocul în care locuiesc, plin de maci plantaţi cel mai probabil de Primărie (Sere şi Parcuri). Câteva sute de maci înroşesc fantastic peticul de verdeaţă, retina şi creierul. Azi dimineaţă, trecând din nou pe lângă parc şi încărcându-mă din nou de roşu, m-am decis să-l rog pe Alex, colegul meu, să meargă să le facă o poză. S-a dus pe la amiază, iar macii... nu mai erau. Fuseseră cosiţi odată cu iarba... Doar câteva picături sîngerii mai stăteau mărturie a ceea ce a fost.
Mai nou mă învârt ca vulpea la coteţ în jurul sectorului de preparate de carne din supermarketuri, la sectorul Ssalam. Caut din prima eticheta cu ingredientele şi ma uit câţi conservanţi pe bază de sodiu (nitrat, benzoat, etc) conţine cilindrul cărnos. Nici unul nu face excepţie, aşa că trec mai departe. Ieri am aruncat o conservă de ton nedesfăcută. Botulism, deh... Ouăle de Avicola, mi-a băgat Mediana în cap, nu sunt bune de nimic, ies copiii cu pene. Iaurturile, la care ma dedau de când cu vizita în Germania, sunt burduşite cu E-uri. Tedi al lui Mircică, dacă e consumat în exces, face pielea gălbuie. Un vin sănătos, un Merlot de Val Duna aş bea, dar la ce guturai am, nu simt nimic chiar de mi-ai turna piper pe limbă şi m-ai arunca într-o hazna. E clar, sunt famelic...
Incredibil cât de iritabil poţi să devii odată prins de o boală cu tratament ambulatoriu - căci de zaci, devii inert şi insensibil. Mă simt ca Hanibal Lecter dar în loc de masca de piele simt masca de viruşi care mi-au prins colcăind nasul şi mai simt cum curge Mureşul prin nările mele dilatate, brusc înroşite de caniculă, de frecatul cu batiste de hârtie şi de şuvoiul de muci laxaţi. Revenind la iritabilitate, în drumul meu spre ATM, nu pot să nu absorb, dilatat ca o gaură neagră în mişcare, toate defectele de ambient pe lângă care mă scurg: dintr-o casă părăginită fără clanţă la poartă suna vocea lui Freddy, I want to break free (Factor iritant: I want to break free combinat cu poarta ruginită, deplorabil). La poarta unei stomatologii, placa cu orarul scrisă cu font Times New Roman albastru, combinat cu Comic Sans (Factor iritant: mai trebuie?). În faţa stomatologiei, lângă un coş de gunoi, un ambalaj albastru de Hair clipper Philips abandonat (Factor iritant: prea mare cutia, o lăsăm acolo, nu-i aşa?). Firma luminoasă a măcelăriei e un harcea-parcea de cârnaţi, salamuri, vită, porc, faţă de masă şi cer albastru cu nori. (Factor iritant: boah!). Maşina peugeot 206 vişinie (nu-mi place vişiniul pe maşini, în special pe maşinile Peugeot) poartă pe ea listată întreaga gamă de furtunuri hidraulice, pompe, uleiuri, toate scrise cu Arial alb de 24 pt. (Factor iritant: ...). Mă irită apoi pe rând: cârciumăresele portocalii plantate în butucănoasele cuburi de beton, specia violetă de flori plantate în cauciucuri de Dacia reciclate (FI: violetul pe bejul stins al pămîntului uscat pute), sârma ghimpată care înconjoară toate astea, tricoul verde special al angajatului de la Domo ieşit să ia o cafea în pahar de plastic alb de la terasa aglomerată de navetişti (n-am nimic cu săracii), găzarul bătrân în vestă portocalie care aruncă (cică) hâtru, cu voce tare, un "vezi că e ca în cântec, greu la deal cu boii mici" către o adolescentă pe care o trage de mână pe deluşor prietenul ei (l-aş fi scăldat în umori pe "umorist", în locul băiatului). Peste toate, ca o prezenţă atotînvăluitoare, persistentă şi intimă, canicula. Nasul mă arde. La ATM, greşesc PIN-ul (n-am mai folosit de multă vreme cardul). Mă întorc, resemnat, la birou, I want to break free, Times New Roman, florile, sârma, Hair Clipper...
Uneori, cu precădere când eşti obosit şi treci pe pilot automat, chiar poţi descoperi cât de multă rugină (rutină) ţi-a mâncat încheieturile. Cât chiţibuş, rumeguş şi frecuş te cheamă zilnic la călduţ culcuş. Cât de puţin timp mai ai să reuşeşti să clădeşti... o viaţă. O urmă care să nu marcheze doar zăpada iar la primăvara următoare să se şteargă cere paşi apăsaţi şi fermi. Greutate. Conţinut. Mediocritatea te va face să pluteşti vaporos spre moarte.
Graţie neobositului Valentin, Cucurigu a avut parte de o a treia prezentare, dupa Radio Tg-Mureş şi Teatrul de Păpuşi "Ariel". De data aceasta, la Biblioteca Copiilor Tg.-Mureş, într-o zi chiar specială, a celor cărora cartea le vorbeşte. Bătea deja ceasul Prefecturii ora 14, când, cu un vraf de cărţi în mână, agitaţi de trafic, am dat buzna eu, Mediana şi Alex în incinta oarecum calmă, animată doar de ochii vioi ai copiilor şi de păpuşile vesele de pe pereţi, stânjeniţi oarecum de întârziere. Am găsit 20-30 de copii - în mare parte de la gimnaziul Mihai Viteazul din Tg-Mureş, majoritatea ţinându-l în mâini pe verzuliul Shrek de la McDonalds-ul de peste drum (huh, acerbă concurenţă între Cucurigu şi ogre). Curioşi, receptivi, după ce a prezentat Valentin cartea - cu care unii erau deja familiarizaţi, au dat apoi drumul la un puhoi de întrebări, care mai de care mai ghiduşe: de ce e pisica din ilustraţia mea roşie (chiar, de ce?), cu ce gând a scris Mediana cartea, de ce au şoarecii blăniţa albă, cum s-a facut cartea, am pictat eu versurile Medianei, câţi ani avem, şi, punct final şi apogeu, un ghiduş i-a mulţumit lui Valentin pentru că le-a oferit ocazia să vadă un poet adevărat. Copii şi sinceritatea lor.
Cucurigu se împuţinează. Mai puteţi să-l cumpăraţi (printre altele, folosind şi adresa cucurigu-piticot.blogspot.com. Sau de la www.chicbebe.ro.
Mai multe poze de Cucurigu-1 iunie la flickr
