Citesc deunăzi în presă că Herta Müller, premiată anul trecut cu Nobel pentru literatură, a criticat public ţările vest-europene pentru îngăduinţa şi naivitatea cu care tratează administraţiile din statele Europei de Est, între care România are un loc special, dată fiind şi sorgintea autoarei. Potrivit scriitoarei, Puterea în România colcăie de agenţii vechiului regim comunist, de la securişti la nomenclatură, de la turnători la oameni compromişi, România fiind una din ţările care nu şi-au gestionat deloc bine relaţia cu trecutul abject.
Iată un om care are curajul să spună ceea ce mulţi dintre noi ştim dar nu avem nici puterea de propagare şi nici curajul să spunem: faptul că majoritatea celor care în regimul comunist au avut privilegii, putere sau influenţă n-au făcut altceva decât să-şi pună altă pălărie şi să se adapteze noilor vremuri, de cele mai multe ori cu un succes imbatabil. În timp ce noi, gloata, abia mijeam ochii în zorii democraţiei, privind fericiţi dar năuci la ce se întâmplă, cadrele aveau deja în mână furculiţa şi cuţitul pregătite pentru a tăia hălci din prosperitatea noii democraţii. În timp ce noi ne luam porţia de libertate la TV, în curtea din dos se pregătea noua ordine capitalistă, conjugată cu vechea gardă.
Capitalismul românesc e un altoi ciudat, de soi vestic pus pe un trunchi cangrenat, socialist. Până se va infuza trupul acesta bolnav cu genele democraţiei va mai trece ceva timp. Mă miram mai demult cum de n-am reuşit noi să luminăm ungherele întunecate ale trecutului recent, îmi dau seama că era totuşi o mirare naivă: cum să devoalezi un trecut care te are chiar pe tine în poză cu degetul în nas, cum să-ţi tai singur craca de sub picioare?
Care e totuşi şansa acestei ţări, care e viitorul tinerimii române? Un bun prieten, Attila Darvas, trecut cu câţiva ani urmă (din păcate prea repede) în nefiinţă, obişnuia să-mi spună la cafea, cu o lucire ironic-cinică în ochi, că va trebui ca generaţia compromisă să acumuleze averi personale decupate din averea vechiului stat, să se îndestuleze, şi apoi îşi va deschide şi spre societate buzunarul, aducând înapoi în agora parte din îndestulare - prin fundaţii, prin investiţii, prin afaceri impozitate legal. Iată o versiune care acum îmi pare optimistă de-a dreptul. În toată colcăiala asta tranzitorie scandaluri vor erupe, ziarişti vor lupta cu morile de vânt, albul va lupta cu negrul în timp ce griul îşi va vedea de treabă, în fine, va mai curge multă apă pe Dunăre.
Iată un om care are curajul să spună ceea ce mulţi dintre noi ştim dar nu avem nici puterea de propagare şi nici curajul să spunem: faptul că majoritatea celor care în regimul comunist au avut privilegii, putere sau influenţă n-au făcut altceva decât să-şi pună altă pălărie şi să se adapteze noilor vremuri, de cele mai multe ori cu un succes imbatabil. În timp ce noi, gloata, abia mijeam ochii în zorii democraţiei, privind fericiţi dar năuci la ce se întâmplă, cadrele aveau deja în mână furculiţa şi cuţitul pregătite pentru a tăia hălci din prosperitatea noii democraţii. În timp ce noi ne luam porţia de libertate la TV, în curtea din dos se pregătea noua ordine capitalistă, conjugată cu vechea gardă.
Capitalismul românesc e un altoi ciudat, de soi vestic pus pe un trunchi cangrenat, socialist. Până se va infuza trupul acesta bolnav cu genele democraţiei va mai trece ceva timp. Mă miram mai demult cum de n-am reuşit noi să luminăm ungherele întunecate ale trecutului recent, îmi dau seama că era totuşi o mirare naivă: cum să devoalezi un trecut care te are chiar pe tine în poză cu degetul în nas, cum să-ţi tai singur craca de sub picioare?
Care e totuşi şansa acestei ţări, care e viitorul tinerimii române? Un bun prieten, Attila Darvas, trecut cu câţiva ani urmă (din păcate prea repede) în nefiinţă, obişnuia să-mi spună la cafea, cu o lucire ironic-cinică în ochi, că va trebui ca generaţia compromisă să acumuleze averi personale decupate din averea vechiului stat, să se îndestuleze, şi apoi îşi va deschide şi spre societate buzunarul, aducând înapoi în agora parte din îndestulare - prin fundaţii, prin investiţii, prin afaceri impozitate legal. Iată o versiune care acum îmi pare optimistă de-a dreptul. În toată colcăiala asta tranzitorie scandaluri vor erupe, ziarişti vor lupta cu morile de vânt, albul va lupta cu negrul în timp ce griul îşi va vedea de treabă, în fine, va mai curge multă apă pe Dunăre.
