L-am cunoscut pentru prima oară după o călătorie la Deta, în Timiş. Odată întorşi acasă ne-am grăbit să-l descoasem, să vedem de ce e în stare, ce ne oferă şi dacă e pe măsura promisiunilor. Licăririle de inteligenţă le-am pus pe seama laudelor cu care fusese garnisit de către prieteni şi nu ne aşteptam la nimic mai mult decât o prietenie de-o seară, un savuros dar concis dialog din care ambele tabere să aibă de câştigat: el să-şi adjudece respectul şi efemera noastră admiraţie, noi să adulmecăm parfumul lui acrişor şi să îmbogăţim seara cu vagi amintiri remontate de el. E de ajuns să spunem că şi-a onorat cu preaplin promisiunea şi că, graţie unei crame din oraş, vinul Roşu Burgund de Recaş - despre el este vorba - ne îndulceşte serile odată la câteva luni, nu mai des pentru a nu-l banaliza, nu mai rar pentru a nu-i uita aroma de spiriduş lichefiat roşu-închis.
August 2005 Archives
Vorbind de necesităţi, vreau un telefon mobil care să aibă timp de vorbire/stand-by cât mai lung. Atât şi nimic mai mult. No briz-briz. Vreau o cameră digitală cu lentile cât mai bune, cât mai luminoase. Atât şi nimic mai mult. No strings attached. Visez la o maşină cu motor bun, spaţioasă şi nervoasă. Doar atât. No secondary thoughts. Mi-aş dori haine simple, răcoroase/călduroase, pantofi comozi. Punct. No attachments. În fapt, mă trezesc în lumea telefoanelor mobile cu lentile şi organizer, a autoturismelor cu masaj lombar încorporat în scaune, a hainelor strâmte şi pantofilor cool. A muştarului cu boabe de ghimbir, a lentilelor de contact verzi, a scannerului fax-copier-phone-printer-cooler-manager-cutter-f...-scheisse-everything. Într-o lume în care a fi contra e cool, a fi pro e klumea, a nu fi e ideal. O lume în care logoreea se numeşte content şi se vinde la kilogram. În care individul se numeşte client sau user şi indivizii target. În care tehnologia care ar trebui să fie comodă dar invizibilă şi de fapt e complexă şi se laudă până la greaţă. Aşa că de fapt nu-mi doresc chiar nimic şi, aşa cum nu demult am aflat, mai simt la fel şi alţii, nu-i aşa, R.?
13 Septembrie - Intre timp, dau si de un sondaj referitor la telefoanele mobile si functiile dorite de catre consumatori. Si de optiunile lui Jason Kottke referitoare la telefoane mobile
Visez la ziua când cele 400 de grame de chei personale se vor transforma într-un dispozitiv micuţ, cu cipuri şi senzori, wireless, personalizat, chic, de maximum 20 grame. Care să stocheze aproape instantaneu o nouă ială cu care să comunice, pentru a-mi deschide porţile la care am acces. Până atunci, nu pot decât să mi-l imaginez. Imaginea detaliată la linkul de mai jos.
Privind ieri ploaia pe dale gri, mi-am dat seama că vara e gata. Primele semne - pe 15 august, nişte dimineţi răcoroase, cu aerul rece şi limpede ca în octombrie.
În aerul rarefiat al unor zile anoste redescopăr plăcerea de a mă lăsa lovit în timpane de cuvinte aparte în noianul de zgomote pe care mass-media îl varsă în creierele noastre nevrozate. Nu sunt cuvinte selecte, academice, sunt cuvinte uitate în pod şi vin să ne aducă aminte cât de sărac a ajuns vocabularul omului modern. Cuvintele ultimelor zile:
Zeflemea
Bubuitură
Clarvăzător
Odată migraţi cu firma la o nouă locaţie, fiecare din noi a căutat să-şi reconfigureze profilul gastronomic în funcţie de patiseriile, restaurantele sau terasele din noua zonă. După ce, vreme de mai bine de un an, mă obişnuisem cu delicioasele produse de la "Le Croaissant Parisien" (căruia, nu mai ştiu de ce, îi spuneam Croasantul vesel), vedeta acestuia fiind Choux á la crème, aici, lîngă aşa-zisă Piaţă de ruşi, starul e plăcinta cu varză (de remarcat influenţa pe care diversele zone ale oraşului o exercită asupra felurilor de mâncare).
Dacă ai ajuns vreodată să vinzi ceva cuiva, în Romania - ori poate pretutindeni? - ai avut de-a face cu siguranţă cu ei. Dacă le vinzi un aparat foto, te întreabă de ce îl vinzi, ce e cu zgâiretura aceea pe şina de la blitz, câte mii de nunţi ai fotografiat, cine ţi l-a vândut, de ce e negru şi nu alb. La urmă, că îl aduce înapoi dacă e stricat. De parca l-ai vinde aşa. Dacă vinzi o casă, o vrea ieftină şi bună, mare şi izolată, cu teren şi alte anexe. Dacă se poate, gratis. Da, aş vrea şi eu să fie totul ieftin, bun şi de durată. Dar treziţi-vă, prieteni, comunismul a eşuat lamentabil. Se vroia şi el ieftin, de calitate şi veşnic.
Am inventat câteva anunţuri - lista va continua pe viitor - care ridiculizează (din păcate cu tuşeuri clare de adevăr) păcatele noastre, ale celor slabi de înger, de duh şi spirit în ale comerţului.
Apropo, chiar vând casă - senilă, bătrână, mică şi cu teren mare, un fel de fată bătrână cu zestre promiţătoare, cu ridurile ascunse aşa cum m-am priceput. Doritorii mă vor găsi şi în gaură de şarpe.
No InternetCe-mi place la Sighişoara este că ţine morţiş să fie consecventă cu sine şi cu atmosfera sa dualistă, medieval-provincială. Mai concret, Sighişoara a repudiat orice urmă de Internet cafe, de parcă un asemenea loc tehnologizat (sic) ar ştirbi farmecul oraşului-cetăţuie şi ar alunga spiritele revoltate ale vechilor cavaleri şi burghezi sighişoreni. Aşteptând un prieten sosit cu trenul din Budapesta, zadarnic am colindat, fantomatic hidalgo plouat, în căutarea unui i-Cafe în care să colind pe alte stradele, vârtos virtuale şi cosmopolite. Şi dacă dinspre mine faptul a avut ca rezultat doar o scurtă pauză, căci după două ore eram acasă în Tg.-Mureş re-conectat, mai păcat este de eternii turişti blonzi sau mignoni, care poate ar fi căutat să trimită acasă impresii proaspete din gura târgului numit Schassburg. Sighişoară dragă, mai ai de parcurs ani-lumină, ca şi întreaga Romanie de altfel, până la a şti să te vinzi, demoazelă nefericită plantată în inima Transilvaniei!
Terminat astăzi ultima carte din trilogia autobiografică Elias Canetti (ultimul volum, Jocul privirilor). Găsisem cele trei volume la anticariat - Canetti, deşi laureat Nobel pentru literatură în '81, îmi suna doar vag cunoscut, dar fiindcă mă atrag biografiile - un (poate facil) obicei moştenit din anii liceului când devoram cărţile - le-am cumpărat cu senzaţia unei capturi valoroase.
După o lungă şi variată serie din playlist, intră şi Enya. Sunt tentat să descriu pe blog plăcerea şi amintirile stârnite instantaneu. Inutil, căci sunt prea multe de spus în prea puţine cuvinte. Rămâne doar o notă: pe Enya şi muzica o asociez Crăciunului aşa cum asocia Proust madeleinele vizitelor la mătuşa. Un trigger puternic, căci de Crăciun, la căldură, cu aromele de mâncăruri şi prăjituri, cu mirosul bradului, eşti acasă. O casă de care cu toţii avem nevoie... şi pe care mulţi nu o au, sărmani pui de cuc.
Paper Panda
Ce poţi face într-o duminică ploioasă de august, în afară de vizionat DVD-uri şi jucat cu copilul? Mi-am testat răbdarea imprimând, decupând şi lipind un urs panda - template de la Yamaha Paper Craft
De repetat operaţia din cinci în cinci ani, pentru a testa limitele răbdării!
Spuneam mai devreme că apucasem, printre proiecte şi navigare, pe lângă dragoste şi ocolind rutina, să cumpănesc şi să tastez câteva texte care acum îmi trezesc valoroase aduceri aminte şi licăriri în ochi.
Greu de evitat ca primele cuvinte în jurnal să nu pară forţate, căutate, preţioase. Aşadar, lansez la apă (dar sper să nu intre la apă :)) primul meu jurnal online. Exceptând perioada liceului, când produsesem câteva caiete care acum, în limpezimea amară a celor 30 şi ceva de ani, îmi apar naive şi anoste, a mai existat o scurtă perioadă în care mi-am găsit timp să fixez electronic niscaiva furii şi dezlânări - dar nu online. Aşadar, iată şi diferenţa, peste cateva secunde textul acesta ia calea Web-ului şi poate fi citit de către cei care, întâmplător, vor avea dispoziţia să o facă. Succes!
