January 2011 Archives

Ipod

| No Comments | No TrackBacks
Acum o lună am tras de pe masă, cu mâneca de la cămaşă, Ipod Nano-ul (primit de ziua mea), care a căzut pe parchet. M-a luat cu leşin, l-am ridicat dar funcţiona, aşa că am oftat uşurat şi mi-am văzut de treabă, l-am folosit mai departe fără probleme. Acum două săptămâni, dau să apăs pe butonul care activează ecranul iar acesta nu mai funcţionează, nu mai face click şi nu-şi mai exercită funcţia de activare/oprire ecran. Şi totul se termină aici :). Înainte de a-l trimite în service-ul firmei de unde a fost cumpărat, am observat cu stupoare şi dezamăgire că în colţul în care se află respectivul buton, muchia carcasei era micronic şi perfect perpendicular teşită, vizibilă doar la un studiu atent. Atât de perfect executată la 45 de grade şi de frumos aliniată cu planul carcasei era teşitura, încât iniţial am crezut că e un detaliu de design şi a trebuit să caut poze macro pe situl Apple cu Ipod nano, ca să mă asigur că nu era aşa executat din fabricaţie, ca să uşureze accesul la buton. Dar nu, se pare că a fost urmarea acelui incident, iar butonul mai rezistase eroic o vreme, până să cedeze. De aceea, evident, rezoluţia dată de service, "Refuz garanţie", nici nu m-a mirat. M-a mirat doar cât de simplu moare un obiect produs actualmente, şi cât de dezarmat eşti. Şi evident, câtă dreptate avea Murphy când vorbea de felia cu pâine care cade întotdeauna cu untul spre podea. 

Îngheţat

| No Comments | No TrackBacks
În ajun, lacrimile îşi croiseră drum prin toate găvanele, şanţurile, crăpăturile şi deschizăturile găsite iar ceaţa învăluise cu aburul ei diafan întregul turn. Gerul năprasnic de peste noapte încremenise însă deopotrivă lacrimi şi abur, poleind zidurile cu flori delicate şi solzi de gheaţă, înţepenind parcă ireversibil uşile de fier, suflate acum cu promoroacă alburie. O singură ferestruică mai arunca o lumină gălbuie la un etaj, şi pe acolo, salvator, am spart ochiul geamului şi am evadat din strânsoarea unui suflet încremenit, a unei construcţii prinse în gheara contracţiei eterne. Ca prin minune, zbaterea caldă a fiinţei mele ieşind ca din uter pe cerceveaua îngustă a reuşit să biruie răceala zidurilor: firul de căldură a prins a curge tot mai repede, mai întâi pe linia şanţurillor de mortar, cuprinzând şi topind solzii pietrelor; ţurţuri mari pocneau căzând ca nişte râsete pe tăpşanul de la baza turnului, aburi străvezii începeau să învelească pietrele acum calde. Aşadar, în gerul dimineţii, fără ca soarele să fi răsărit încă, un suflet îngheţat a început să pulseze de la sine, aşteptând cu nerăbdare să-l ia în braţe primele raze.