March 2011 Archives

Mizerie, jogging, DoR şi pietricele

| No Comments | No TrackBacks
Unu: Cred că am mai scris-o şi simt nevoia să o repet, pesiajul urban românesc e de o urâţenie cumplită. Pentru un designer, înfiorătoare. Îmi sare în ochi la tot pasul lipsa de bun gust şi devin tot mai deprimat de lipsa semnelor bune. Trepte de beton turnate alandala, spaţii verzi împrejmuite cu sârmă ghimpată şi cu stâlpi reciclaţi din foste ţevi de gaz, calcane urâte, case de un roşu carmin strident, balcoane închise cu foste parbrize de autobus, garaje de lemn, de beton, tablă, plasă de sârmă, firme de magazine absolut oribile, praf, borduri, stâlpi, bannere de pvc, reclame aiurea, un aer trist şi prăfuit pluteşte peste ţara asta. Măcar bine că vine primăvara şi verdele frunzelor va mai acoperi din mizerie. 

Doi: M-am apucat de alergat dimineaţa. Mai făcusem asta demult, în adolescenţă, dar m-am lăsat păgubaş. De data asta se pare că mă ţine, e şi acesta un semn de transformare. Prin tinereţe îmi permiteam luxul de a fi instabil, indecis, practicam abandonul. Acum, e un risc. Am alergat câteva zile pe răsărit de soare, acum, cu noua oră, o fac pe semi-întuneric.

Trei: Apropo de transformare, a apărut numărul 5 din Decât o Revistă. Tema numărului, Metamorfoza. Vă recomand cu toată căldura să vă abonaţi (şi prin asta să susţineţi un proiect jurnalistic excepţional). DoR este "altceva" în peisajul media românesc.

Patru: îmi amintesc cum în copilărie aveam tot felul de obiceiuri cu accente de superstiţie. Unul din ele era ca în drum spre casă, încă de foarte departe, să-mi aleg o pietricică şi cu şuturi bine plasate cu bombeul pantofului să o duc aşa, şut după şut, până la poarta casei. Dacă eşuam (piatra putea să dispară într-o gură de canal sau sub o poartă), urma să am ghinion.   

WeatherSpark

| No Comments | No TrackBacks
De câte ori nu mi-am dorit să vizualizez undeva arhiva datelor meteo pe regiuni, anotimpuri, ani, etc; iată că am descoperit (via kottke) un asemenea site, si e superb: WeatherSpark. Jucaţi-vă trăgând de slider-ul din dreapta jos, pentru a mări intervalele de timp. Super!

Das weisse Band - Panglica albă

| 1 Comment | No TrackBacks
Diseară, pe HBO, ora 22:50, e programat Das weisse band Band al lui Haneke, film premiat cu Palm d'Or la Cannes în 2009. Nu ratați filmele lui Haneke, un regizor genial, ale cărui filme te marchează. Nu pot să uit nici acum drama din Caché.

 

Inspired by Iceland

| No Comments | No TrackBacks
Dear Carpathian Garden! Îţi scrie vecina de la extrema opusă a Europei, Islanda. Te invit să vezi cum se promovează frumos, spectaculos, dinamic, o ţară, o destinaţie. Te invit să fii şi tu inspirată de Islanda. Să ai un clip de promovare fantastic şi un site bine pus la punct.
Inspired by Iceland.