Promenada Tg.-Mureş, martie 2010. Radu, 10 ani, până noi vizităm un magazin de haine, intră la Inmedio, magazinul de presă, să-şi vadă revistele preferate. După 15 minute vine cu înlăcrimat, vânzătoarea de acolo l-a repezit să iasă din magazin dacă nu cumpără nimic. Mă ambalez brusc, eu cumpăr constant de la Inmedio presă, răsfoiesc mereu acolo, studiez, vreau să ştiu ce cumpăr. Mă reped la magazin şi, atipic pentru mine în trecut dar tot mai frecvent recent, mă ciorovăiesc cu domnişoara, îmi dau seama că nu rezolv nimic oricum, îi cer numărul administratorului Inmedio şi port o lungă conversaţie inflamată cu domnul, totul se termină cu scuzele acestuia.
Dragi comersanţi! Vânzarea e o artă care cere tact, amabilitate şi febrilitate simultan. E o artă a comunicării în care trebuie să ştii să conversezi cu o largă paletă de clienţi, de la bădărani la gentlemani, de la meticulosi la nevricoşi, de la obraznici la timizi. Să aranjezi febril marfa deranjată, să întrebi, să laşi în pace dacă deranjezi, să fii reactiv şi pasiv în secunde succesive. Vânzarea cere un antrenament pe care majoritatea celor care vând în România nu îl are, pur şi simplu. Mereu nevoit să aduc comparaţia cu Germania, nu pot să nu remarc diferenţele strigătoare între cei care vând acolo şi cei care vând aici. Şi deoarece am mereu acel reper de comportament decent în minte, voi continua de acum să educ prin reacţie vânzătorul român până va băga bine la cap cum să îmi vândă produsul care face baza profitului patronului şi a salariului pe care îl primeşte angajatul. Voi fi un cumpărător recalcitrant, care îşi cunoaşte drepturile şi pretinde respectarea lor.
P.S.: Aştept cu joc febril de glezne următoarea vizită la librăria Alexandria din Promenada. Acolo Alexandra a fost apostrofată că a dat jos o carte iar la câteva zile după incident am asistat la o ceartă a unei vânzătoare cu o clientă care cerea o factură. Ceva nefiresc, nu-i aşa? Doar e greu de completat o factură care îţi deranjează siesta!
Dragi comersanţi! Vânzarea e o artă care cere tact, amabilitate şi febrilitate simultan. E o artă a comunicării în care trebuie să ştii să conversezi cu o largă paletă de clienţi, de la bădărani la gentlemani, de la meticulosi la nevricoşi, de la obraznici la timizi. Să aranjezi febril marfa deranjată, să întrebi, să laşi în pace dacă deranjezi, să fii reactiv şi pasiv în secunde succesive. Vânzarea cere un antrenament pe care majoritatea celor care vând în România nu îl are, pur şi simplu. Mereu nevoit să aduc comparaţia cu Germania, nu pot să nu remarc diferenţele strigătoare între cei care vând acolo şi cei care vând aici. Şi deoarece am mereu acel reper de comportament decent în minte, voi continua de acum să educ prin reacţie vânzătorul român până va băga bine la cap cum să îmi vândă produsul care face baza profitului patronului şi a salariului pe care îl primeşte angajatul. Voi fi un cumpărător recalcitrant, care îşi cunoaşte drepturile şi pretinde respectarea lor.
P.S.: Aştept cu joc febril de glezne următoarea vizită la librăria Alexandria din Promenada. Acolo Alexandra a fost apostrofată că a dat jos o carte iar la câteva zile după incident am asistat la o ceartă a unei vânzătoare cu o clientă care cerea o factură. Ceva nefiresc, nu-i aşa? Doar e greu de completat o factură care îţi deranjează siesta!
Nu mă bucură deloc să aflu că nu mi se întâmplă doar mie acest gen de situații.