Îngheţat

În ajun, lacrimile îşi croiseră drum prin toate găvanele, şanţurile, crăpăturile şi deschizăturile găsite iar ceaţa învăluise cu aburul ei diafan întregul turn. Gerul năprasnic de peste noapte încremenise însă deopotrivă lacrimi şi abur, poleind zidurile cu flori delicate şi solzi de gheaţă, înţepenind parcă ireversibil uşile de fier, suflate acum cu promoroacă alburie. O singură ferestruică mai arunca o lumină gălbuie la un etaj, şi pe acolo, salvator, am spart ochiul geamului şi am evadat din strânsoarea unui suflet încremenit, a unei construcţii prinse în gheara contracţiei eterne. Ca prin minune, zbaterea caldă a fiinţei mele ieşind ca din uter pe cerceveaua îngustă a reuşit să biruie răceala zidurilor: firul de căldură a prins a curge tot mai repede, mai întâi pe linia şanţurillor de mortar, cuprinzând şi topind solzii pietrelor; ţurţuri mari pocneau căzând ca nişte râsete pe tăpşanul de la baza turnului, aburi străvezii începeau să învelească pietrele acum calde. Aşadar, în gerul dimineţii, fără ca soarele să fi răsărit încă, un suflet îngheţat a început să pulseze de la sine, aşteptând cu nerăbdare să-l ia în braţe primele raze.