Iarna

Sunt iarna, cel mai generos anotimp
Dacă vara pârjoleşte tot ce a scos la iveală zvăpăiata primăvară, iar toamna dezgoleşte
blazată rău, totul.
Ei bine, eu
încremenesc mizeria ploii
şi arunc halat alb peste toate orizontalele.
Pun cuşme hilare statuilor
(Bălcescului, sobru, dus pe gânduri, i-am croşetat alburie şapcă şi  
i-am pudrat cu mătreaţă umerii, ba i-am pus şi ţurţuri jucăuşi la nas);
alung în case adulţii şi scot copiii afară
iar când ning eu se bucură teribil gardurile:
brusc, devin şi ele vizibile,
crestează şi ele acum peisajul,
ca nişte căi ferate ridicate pe-o rână
pe care viscolul, ca o locomotivă de gheaţă,
trece fluierând.
Sunt iarna
şi am venit
Să acopăr sufletele arse
şi dezgolite.