Informatorii

Sunt un produs al anilor 70'-80', adică un decrețel. Asta înseamnă că în ceea ce privește subteranele comunismului sunt un naiv, un mucos situat prea aproape ca vârstă de perestroika pentru a fi apucat să dau cu nasul de nucleul tare al comunismului. De chestiile murdare. De frenezia patriotardă, de carnetul de partid, de epurare, de racolări de informatori. De cei din urmă vreau să scriu acum, un gând fugar: ies la suprafaţă, an după an, nume din viaţa publică, compromise de colaborarea cu Securitatea. Oameni care au tăcut atâţia ani, cu trecutul maculat ireversibil, cu problemele puse la sertarul intim dar gata oricând să irumpe în agora. Iată că în actuala eră digitală hârtia îşi revendică răzbunătoare porţia de glorie, arătându-ne că încă poate deturna destine. Ar fi uşor şi superficial să-i judecăm pe aceşti oameni printr-o singură lentilă, iar soluţia oprobiului este cea mai la îndemână. Uităm, cel mai adesea, să ne imaginăm pe noi înşine în situaţia de a fi racolaţi, de a fi vulnerabili, uităm să ne punem în context. Aşteptăm verticalitate de la ei, uitând că sistemul a retezat verticalitatea izolându-ne... un om izolat e un om vulnerabil. Uităm să vedem că, de fapt, cei care constituiau sistemul, părţile lui active, pârghiile, rotiţele, trăiesc confortabil în anonimat: securiştii, foştii activişti, îşi conduc azi bine mersi afacerile sau îşi încasează pensiile şi probabil rânjesc pe sub mustaţă de căte ori văd câte un fost informator deconspirat în presă.

Oare când îşi va face şi România curăţenie în debara?