Săptămâna neagră

În bicisnica mea viaţă şi în al meu fir epic, săptămâna 29 octombrie - 3 noiembrie va rămâne definitiv marcată ca fiind "săptămâna neagră". Graţie furnizorului de Internet RDS, de duminică am rămas fără Internet la birou: duminică la ora 10:40, o echipă de samurai în salopete albastre a tăiat un fir care ne aducea substanţa electronică de sus din mansardă. În mod normal acel fir nu trebuia tăiat până când nu se configura ruta alternativă, cea de fibră optică, dar ne-am obişnuit, nu-i aşa, ca în RO (ca de altfel şi în Venezuela, Kirghistan sau Republica Coasta de Fildeş) "meseriaşul" să taie mai întâi firul şi abia apoi să ia act de consecinţe. Consecinţe care în cazul nostru, firmă care se bazează masiv pe Internet ca mijloc de comunicare, s-au concretizat într-o perioadă de 4 zile offline (şi atenţie, încă nu avem Internet, acum folosesc un fir tras de la firma vecină). Nu pot decât să mai suport încă o dată, direct pe pielea mea, consecinţele unor practici monopoliste în economia de piaţă.
Dragă RDS, luat ca entitate generală şi nu ca şi comunitate de indivizi, îţi doresc să fii cumpărat de un rechin mai mare, care să facă re-branding cu tine, să te dilueze într-o fabrică de mezeluri, să-ţi spele creierul cu betamină. Altfel, numai sănătate!