De ce Cluj

| 1 Comment

Mi-e dor de Cluj ca de-o bandulieră
Purtând un singur glonţ de aur, rece şi fatal
Vipuşca-i strada Horea, iar Zorilor chipiul şui pe deal
Grădina din Republicii, eco-republică stingheră
Mi-e dor de Cluj ca de-o bandulieră

Mi-e dor de Cluj ca de trăgaciul unei puşti
Metal lucind a stins, potenţial declic mortal
Cureaua-i Grigorescu, din piele moale de crotal
Iar Someş - trup de amant prins între femeiuşti
Mi-e dor de Cluj ca de trăgaciul unei puşti

Mi-e dor de Cluj - un poligon de tragere cu glonţ de aur
Copil de trupă adormit pe după dealuri
Amfibie dorită crunt de maronii centauri
Cu sârme, şi frontoane, militarizat sentimental balaur
Mi-e dor de Cluj - un poligon de tragere cu glonţ de aur

1 Comment

Cam cazon, dar frumos.

Leave a comment