De pe blogul lui Ioan T.Morar aflu că se pregăteşte o lege cu tema Liniştea publică. Asta legat de muzica dată la maximum şi după ora 22, manele din maşină în aer liber, etc.
Anul trecut, aflat în trecere pe la Bicaz, ocolind lacul acela mare de acumulare Izvorul Muntelui - zona e superbă, doar drumul e groaznic - înainte de a ajunge pe DN 15 la baraj am coborât chiar pe malul lacului, indicatorul arăta o micro-staţiune încropită acolo. Într-adevăr, jos, aproape de lac, într-o pădurice, se ridicaseră căsuţe de lemn, un fel de camping, apoi drumul se deschidea pe promontoriu, unde erau ancorate câteva vase tip platformă-restaurant.
A fost pentru prima oară când am avut un contact direct, acut şi neplăcut, cu muzica - de orice gen ar fi, dar de data asta s-a nimerit să fie chiar manele - eliberată necontrolat în natură. În urmă cu trei ani, pe malul lacului Colibiţa, Andrei ştie, campaţi cu cortul fiind, am auzit toată noaptea muzică venind de pe celălalt mal. Norocul era că petrecăreţii erau departe... Anul trecut în schimb, contactul a fost mult mai dur: coborând pe drumeagul care şerpuia prin pădurice am nimerit peste trei familii cazate la căsuţe, ieşite la grătar la botul maşinii. Reţin foarte bine tunsoarea de tipul ceafă rasă-smoc la vârf a celui care părea să fie capelmaistrul petrecerii ad-hoc, bustul evident gol, transpirat şi gâtul împodobit cu ditamai lănţoiul de aur. Nu lipseau din jur femeile în trening şi adidaşi, părul coc, copii isterizaţi, micii sfârâind, PET-ul la 2 litri de bere Bucegi şi personajul principal, Muzica. Ieşea din Loganul cu portiera deschisă, o manea văicărită şi aflată în antiteză absolută cu pădurea, cu calmul din jur. A fost, comparativ, ca o trecere pe E60 prin duhoarea de nesuportat de la iazul cu melasă decantată de la Luduş. Dinnefericire, la Luduş aveam ca opţiune blocarea climatizării maşinii vreme de un minut, până ieşeam din zona contaminată olfactiv. La Bicaz, norul notelor muzicale a fost invadator, inevitabil şi insuportabil.
Ei bine, în acest sens văd necesară o lege a liniştii publice!
Anul trecut, aflat în trecere pe la Bicaz, ocolind lacul acela mare de acumulare Izvorul Muntelui - zona e superbă, doar drumul e groaznic - înainte de a ajunge pe DN 15 la baraj am coborât chiar pe malul lacului, indicatorul arăta o micro-staţiune încropită acolo. Într-adevăr, jos, aproape de lac, într-o pădurice, se ridicaseră căsuţe de lemn, un fel de camping, apoi drumul se deschidea pe promontoriu, unde erau ancorate câteva vase tip platformă-restaurant.
A fost pentru prima oară când am avut un contact direct, acut şi neplăcut, cu muzica - de orice gen ar fi, dar de data asta s-a nimerit să fie chiar manele - eliberată necontrolat în natură. În urmă cu trei ani, pe malul lacului Colibiţa, Andrei ştie, campaţi cu cortul fiind, am auzit toată noaptea muzică venind de pe celălalt mal. Norocul era că petrecăreţii erau departe... Anul trecut în schimb, contactul a fost mult mai dur: coborând pe drumeagul care şerpuia prin pădurice am nimerit peste trei familii cazate la căsuţe, ieşite la grătar la botul maşinii. Reţin foarte bine tunsoarea de tipul ceafă rasă-smoc la vârf a celui care părea să fie capelmaistrul petrecerii ad-hoc, bustul evident gol, transpirat şi gâtul împodobit cu ditamai lănţoiul de aur. Nu lipseau din jur femeile în trening şi adidaşi, părul coc, copii isterizaţi, micii sfârâind, PET-ul la 2 litri de bere Bucegi şi personajul principal, Muzica. Ieşea din Loganul cu portiera deschisă, o manea văicărită şi aflată în antiteză absolută cu pădurea, cu calmul din jur. A fost, comparativ, ca o trecere pe E60 prin duhoarea de nesuportat de la iazul cu melasă decantată de la Luduş. Din
Ei bine, în acest sens văd necesară o lege a liniştii publice!
Leave a comment