U2

Well, cu ce să încep... în primul rând, cu o rectificare. Spuneam că polonezii ar fi greu de prins într-un clişeu care să le developeze caracterul. Ei bine, la stadion, printre ei, făcând valuri cu ei, bucurându-ne alături de ei, cântând cu ei, am avut pentru o clipă revelaţia unui spirit interiorizat care pe stradă, individual, nu-şi dă drumul şi nu se exprimă coleric, dar care coagulat în scopuri comune e mai solidar decât orice altă naţie. După cum spune şi unul din membrii Snow Patrol, Gary, aici, pe 6 august la Slaski Stadion, în momentul în care au început acordurile New Year's Day, ceva magic, o declanşare, a avut loc spre uimirea noastră. La unison, cei 70 000 de oameni au ridicat tricouri sau pancarte albe şi roşii, cei de pe gazon doar roşu iar cei din tribune doar alb. Steagul Poloniei a stat vreme de câteva minute, imens, pe stadion, iar noi priveam uimiţi cum acei oameni care cu câteva ore în urmă se plimbau solitari şi tăcuţi pe stradă, acum cântă la unison şi flutură imensul drapel al naţiei lor. Brusc, cuvinte ca Solidarnosč capătă sens, brusc ne dăm seama de ce comunismul în Polonia a fost doar ca o poleială de bronz care la primele semne de solidaritate a crăpat dând la iveală miezul auriu al semeţiei poloneze. La fel de brusc am regretat lipsa de coloană şi de coagulare a propriei noastre naţii, o ţară divizată în scopuri meschine, cincinale, politizată şi lipsită de aura conştiinţei naţionale. Mi-am dat seama că poţi fi mizer şi mizerabil, poţi fi tăcut şi anost, şi chiar şi în aceste condiţii adverse te poţi ridica brusc în aerul tare şi demn al naţiunii fără să fii ridicol, patetic sau extremist - singura condiţie fiind aceea a prezenţei unei conştiinţe.

În rest, concertul a fost superb... Vezi ONE şi Calea Lactee! Mulţumim, U2!