Klaus, motanul nostru castrat, a fost surghiunit din vară la Ploieşti. Mircică a făcut 2 ani în septembrie (tocmai cântă în pat). Adri a născut un bobocel numit Adinah. Nu mai lucrez la Flame, lucrez pe cont propriu, cu infinită plăcere, la Epix. Am vândut casa de la Ernei (de fapt, am făcut schimb cu un apartament în oraş). Am început să-mi localizez clar organele interne/externe ca unităţi divizate ale unui întreg, semn cert că mă schimb (ca să nu pronunţ cuvântul îmbătrânesc, prematur şi patetic). Creez pixeli, branduri, broşuri, sit-uri, toate accelerat, bifez proiect după proiect. Devin un tată mai răbdător. Am început să-mi spăl farfuria şi tacâmurile după masă. Prietenii spun că sunt mai irascibil. Într-o duminică am cules ghinde. Şi castane. Apoi flori şi nuci. Am început să mă întreb nu de ce am apărut pe lume, sau cum, ci încotro am de mers şi ce am de făcut. Am devenit capabil să văd lumea din jur schimbându-se. În rău... De o grămadă de chestii dezagreabile am fost ferit de inocenţă pe când eram mic, dau cu nasul de ele acum, când am devenit pervertit. Cele mai multe au masca nevinovăţiei. Subtil, dar nu îndeajuns pentru observatori.
