Patru legi minore despre iubirea magna

Există un îndreptar ortoepic şi ortografic al iubirii adecvate? Desigur nu, dacă ar fi fost creat mulţi ar fi strâmbat din nas a lehamite. Cele de jos, depozitate în memorie sau developate în vis, sunt doar patru semne minore că iubirea adecvată poate exista:

001. Dovadă de iubire pentru cel de lângă tine este şi puterea ca succesele lui să nu-ţi întunece mintea cu invidie, dorinţa de a te mândri cu gloria lui, faptul că îi poţi lustrui dezinvolt decoraţiile. Cel care priveşte mândru cum creşte gloria celuilalt - iubeşte!

iubi01.jpg

002. Dacă pe cel de lângă tine l-au copleşit viruşii - sentimentali sau biologici - nu-i duce portocale sau flori pentru a-ţi ciupi melancolic coarda sinelui rezonând a caritate. Stai lângă el cât mai mult pupând viruşii sfidător. Cei care sărută viruşii iubitului-iubitei, iubesc!

iubi02.jpg

003. Dacă lucrurile n-au mers aşa cum ţi-a spus mămica (tăticul era ocupat), nu te supăra, nu-ţi lua jucăriile şi nu-i întoarce celui de lângă tine spatele, orgolios. S-ar putea să nu vină după tine! Cei care nu întorc spatele iubesc!

iubi03.jpg

004. Cerul arată în ianuarie sticlos ca un imens şi tăcut brad de Crăciun cu luminiţele aprinse. Stai comod cu cel de lângă tine în cuib şi nu uita să-i spui să vă uitaţi la stele împreună! Mereu, nu doar la munte cu prietenii! Cei care privesc stelele tăcuţi se iubesc!

iubi04.jpg